Managerul englez al grupării Tottenham, Harry Redknapp, a declarat, marți, în publicația Daily Mirror, că nu a fost contactat de Chelsea și că este foarte fericit la Spurs, unde are contract până în iunie 2013.
Presa engleză a susținut, în acest week-end, că Redknapp este o prioritate pentru Roman Abramovici pentru a-l înlocui pe actualul antrenor, Carlo Ancelotti, dacă acesta va fi demis.
„Nu sunt decât zvonuri. Nu am discutat cu nimeni de la Chelsea. Nimeni nu a venit să-mi spună că acest club este interesat de mine. Am o treabă de făcut aici, ador să fiu la Tottenham. Sunt foarte fericit”, a declarat Redknapp.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER