Rednic a transferat un fost stelist la Gent: „Mi-a spus că vrea să construiască echipa în jurul meu!” Ce mutare a reușit „Puriul”
Mircea Rednic a reușit încă din primele zile ale anului 2014 un transfer de senzație. „Puriul” l-a adus la Gent pe fostul atacant al Stelei, Habib Habibou, ultima oară la Zulte Waregem. Vârful de 26 de ani a venit la echipa românului cu intenții mari, deși experiențele nereușite de la Leeds și Waregem ar fi trebuit să îi transmită acestuia o atitudine mai rezervată.
„Am vorbit de mai multe ori cu Mircea Rednic și el m-a convins să semnez cu Gent. Mi s-a spus că aici se vrea construirea unei echipe în jurul meu. Gent are ambiții mari, este un club mai important decât Zulte Waregem, dar, recunosc, nu a fost printre prioritățile mele. Determinant a fost faptul că au tot plusat în ceea ce privește condițiile financiare. La un moment dat, nu mai poți refuza. Apoi, când am văzut stadionul…WOW! Voi lua numărul 7 pe tricou sau, dacă nu se va putea, voi cere 44, vârsta mamei mele. Personal, îmi propun ca în acest sezon să iau titlul de golgheter al Belgiei”, a spus Habibou, într-un interviu.
De asemenea, fostul stelist susține că atitudinea lui s-a schimbat mult în bine în ultimii ani: „Sunt cu picioarele pe pământ de mai mulți ani. Am vrut să ard etapele, iar acum mai am de reparat anumite probleme. Puteam să rămân la Leeds, dar am ales să revin în Belgia. Vreau să demonstrez că primele 6 luni la Waregem nu au fost o întâmplare”.
12 goluri și 4 pase decisive a reușit Habibou la Waregem, în acest sezon, în toate competițiile