După 13 ani de experiență acumulată în mare parte în Liga I, Rednic de 50 de ani a reușit să prindă primul contract într-un campionat din Vest
Pe 27 octombrie 2012, un fost fotbalist ce a îmbăcat tricoul lui Standard cinci sezoane, între 1991 și 1996, venea la Liege să parafeze contractul de antrenor. Era cel mai important pas al lui Mircea Rednic din carieră, după aventurile mai mult mercantile, trăite la Kazar Lankaran și Alania Vladikavkaz. La trei luni de la instalarea sa pe banca belgienilor, ProSport a realizat în exclusivitate un amplu reportaj cu antrenorul român, la Liege, în fieful „Puriului”. „Vă aștept la orice oră”, sună mesajul antrenorului la aflarea veștii că va fi vizitat de ProSport! Se stabilește ora 13:00, iar tehnicianul sosește fără întârziere la volanul unui Mercedes. „Ce doriți să vă prezint? Sala de forță? Cabinetul medical? Terenurile de antrenament? Stadionul? Hai, mergem mai întâi la magazinul clubului, că nu am intrat niciodată de când sunt aici”, uimește antrenorul. Se învârte printre rafturi și cere unei angajate tricoul lui Cristea: „Nu are încă tricou? Acum îl faceți? Bine, vi-l prezint pe al lui Țucudean, cel mai tare atacant, un băiat în care eu cred enorm”.
„Am terenuri pentru fiecare jucător” Apoi, antrenorul român ne duce pe stadionul care are o capacitate de 30.000 de locuri. „Avem 26.000 de abonați. Știți ce e aici la meciuri? Haos! Hai, să intrăm pe teren. Uite, și gazonul e la linie, drenaj, încălzire, tot”, se laudă „Puriul” cu infrastructura valonilor. Își îndreaptă privirea către peluza ultrașilor și începe să-i perie mândru pe cei ce îi cântă numele la fiecare meci: „Fanii noștri sunt fanatici și pretențioși. Mai tari ca cei de la Petrolul”. După cinci minute de inspecție „la firul ierbii”, suntem invitați la biroul tehnicianului. Unul simplu situat într-o cameră vopsită în alb. Deschide un raport de scouting: „Aici e totul de la A la Z”. Merge chiar și la frigider. „V-am spus că e totul pregătit, mai trebuie să vină primul trofeu, șampania am pus-o deja la rece”. Cabinetul doctorului, plus vestiarele: „Românii mei au luat cele mai grele numere. Cristea are 10, iar Țucudean 9. Ce să le zic? Dacă sunt buni…” Nu ne oprim și mergem către baza sportivă! Un fel de ProRapid sau Săftica a lui Standard, dar comparația și așa un pic forțată, se oprește aici, asta pentru că începem să enumerăm dotările: 11 terenuri de joc, cantină și piscină. „Dacă se ceartă jucătorii între ei, am câte un teren pentru fiecare, să nu se supere niciunul”, se amuză fostul antrenor al lui Dinamo. Patronul belgian investește în tinerele talente și oferă cele mai bune condiții: „Dacă nu bagi bani în copii și juniori, nu ai nicio șansă. Mă uit la naționala Belgiei. Cinci jucători sunt crescuți de Standard, iar acum evoluează la echipe de top din Europa. În România nici nu se plătește, nici răbdare nu e, dar se vrea performanță”, spune „Puriul”, în timp ce ne face cunoștință cu ridurile sale de expresie care trădează multă nervozitate.
Se apropie ora antrenamentului, iar Rednic renunță la conjuncturalul post de ghid și îmbracă din nou treningul. La piept sunt inițialele sale, MR, iar printre mulțumirile de rigoare, tehnicianul ne face o nouă invitație: „Mâine (n.r. – ieri) vă aștept la meci. Cred că-l bag pe Cristea” („Prințul” a fost titular cu Mons). Imediat apar și „copiii” lui Rednic, Țucudean și Cristea. Noi rămânem cu ei, „Puriul” merge spre biroul său pentru a discuta cu staff-ul său.
Van Damme, clovnul din vestiar Ne gândim la gluma de prost gust a lui Van Damme. După transferul lui Țucudean, belgianul a spus că își face griji pentru mașina sa, deoarece sunt cam mulți români la echipă. Tânărul atacant ne lămurește: „A glumit, o glumă proastă, dar am trecut cu vederea. E băiat bun! Știi ce ne-a zis când eu și Cristea am intrat prima oară în vestiar? «Unde îmi sunt cheile de la mașină? Așa repede au dispărut?»”. Încercăm să ne lămurim dacă este vreo legătură de rudenie între fundașul lui Standard și Doru Octavian Dumitru și dăm nas în nas chiar cu jucătorul. Și e la fel de „spiritual”, deși nu ne-am gândit prea mult dacă afirmația are nevoie de ghilimele. Iese din vestiar la braț cu „Prințul”, iar ținta este acum secundul lui Rednic, Mihai Teja: „Dobitoc, hai la antrenament”, a sunat mesajul în limba română al fundașului din Belgia.
Mă bucur că am ajus aici la o vârstă fragedă și mă bucur că am putut ajuta clubul Dinamo. Fac două antrenamente pe zi și sper să ajung la capacitate maximă cât mai repede George Țucudean, atacant Standard
5 este locul pe care se află Standard în campionat
Înfrângere cu Mons Rednic nu a avut succes ieri, în meciul de pe teren propriu cu Mons (locul 9 din prima ligă belgiană). Standard a pierdut cu 1-0, „acasă”, după unul dintre cele mai slabe meciuri ale tehnicianului român de la instalarea pe banca echipei din Liege. Atât Cristea, integralist, cât și George Țucudean, intrat în minutul 57, au avut o evoluție ștearsă. După 26 de etape, Standard se află pe locul 5, cu 43 de puncte, cinci peste ocupanta locului șapte, Kortrijk, prima formație care nu merge în play-off-ul pentru titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER