Rednic: „Într-un an sau mai mult, voi reveni la Standard!”

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni, pentru RTBF, că „într-un an sau mai mult” va reveni la Standard Liege, unde nu i-a fost prelungit contractul ce expira la 30 iunie.

„Capitolul Standard este încheiat pentru moment, dar, într-un an sau mai mult, voi reveni la Standard Liege”, a declarat Rednic.

Rednic a fost prezent, luni dimineață, la sediul clubului, alături de impresarul său, pentru a pune capăt contractului care expira la 30 iunie.

Pe de altă parte, tot luni dimineață, aproximativ 50 de suporteri ai echipei Standard s-au strâns în fața sediului clubului, unde are loc adunarea generală. Aproximativ zece dintre ei au reușit să intre în biroul președintelui Roland Duchâtelet.

„Am profitat de venirea poștașului și am intrat în clădire. El își bea cafeaua și a fost surprins să ne vadă. I-am cerut socoteală pentru cele 20 de milioane de euro (n.r. – Duchâtelet vrea să scoată sub formă de dividende 20 de milioane de euro din capitalul societății anonime Standard de Liège) și pentru concedierea lui Rednic. I-am spus că el are un anturaj prost. El ne-a răspuns afirmativ”, a declarat unul dintre fani, care a subliniat că suporterii l-au atenționat pe Duchâtelet că aceste „acțiuni calme” nu vor putea dura la infinit dacă președintele nu-și schimbă atitudinea.

Mircea Rednic a plecat de la Standard la 27 mai. Rednic, în vârstă de 51 de ani, a preluat gruparea belgiană în octombrie 2012, după demiterea lui Ron Jans, și a reușit să califice echipa în Liga Europa. Tehnicianul român avea contract valabil până la finalul sezonului. Românul va fi înlocuit de Guy Luzon, care a pregătit echipa de tineret a Israelului.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 06. 2013, 14:21
Actualizat: 10 06. 2013, 14:25