Refuză banii lui Abramovici pentru a lucra din nou cu omul alături de care a scris istorie! Dani Alves și-a ales următoarea destinație: „Toată lumea știe cât de mult îl admir”

Plecarea lui Dani Alves de la campioana Italiei, Juventus, este mai mult ca sigură. Fundașul brazilian așteaptă doar semnarea actelor și despărțirea oficială. Potrivit jurnaliștilor de la mirror.co.uk, Alves a trezit interesul și conducerii unei alte echipe din Premier League, Chelsea, care i-ar fi oferit un salariu mai mare decât cel primit la City, însă brazilianul a refuzat. Fundașul și-a asigurat drumul spre Manchester City, unde se va reîntâlni cu antrenorul alături de care a făcut performanță la Barcelona, Pep Guardiola.

La gruparea pregătită de Pep, Alves va câștiga 5 milioane de euro pe sezon, în timp ce la campioana Angliei, Chelsea, ar fi câștigat cu două milioane de euro mai mult.


Alves: „Până acum 5 ani credeam că United este singura echipă de fotbal din Manchester, nu știam de existența lui City

Preferatul brazilianului, antrenorul Guardiola nu va avea însă un sezon ușor. După cel proaspăt încheiat, 2016 – 2017, când nu a reușit să câștige nici un trofeu, tehnicianul catalan a primit mai multe ultimatumuri și nu din partea conducerii. Conform mirror.co.uk, fostul solist al trupei Oasis, Liam Gallagher, a fost vehement în ceea ce privește rămânerea lui Pep la City. „Este obligatoriu să câștige titlul în sezonul următor, nu i-l poate lăsa lui Chelsea din nou. Dacă nu vom câștigat (Manchester City) Guardiola nu va mai putea continua aici„, a spus Gallagher, care l-a taxat pe Guardiola și referitor la despărțirea de portarul Hart: „Pep a făcut o greșeală că l-a plecat pe Joe Hart atât de repede. S-a împușcat singur în picior. Trebuia să îl mai țină încă un sezon, mai ales că fundașul Kompany a fost accidentat. Fără ei doi, am avut o apărare slabă„.


Liam Gallagher (dreapta, fostul solist al trupei Oasis): „Dacă City nu va câștiga trofee, Guardiola trebuie să plece de la echipă

Goalkeeper-ul Joe Hart a fost dat împrumut la formația din Serie A, Torino, la începutul sezonului 2016-2017, iar poarta lui Manchester City a fost apărată de argentinianul Caballero și de chillianul Bravo Munoz. 

Publicat: 27 06. 2017, 16:07
Actualizat: 27 06. 2017, 16:08