Regele Yaya! Revenire fabuloasă a ivorianului în primul 11 al lui City, după ce a fost iertat de Guardiola. Cetățenii o egalează pe Liverpool în clasament

Manchester City a urcat pe locul 2 în Premier League, la egalitate de puncte cu liderul Liverpool (27), după victoria obținută pe terenul lui Crystal Palace, scor 2-1, ce a marcat și revenirea ivorianului Yaya Toure în primul „11” al cetățenilor.

Iertat de Pep Guardiola după ce agentul său și-a cerut scuze pentru atacurile din vară, Yaya Toure a jucat din primul minut în partide de la Londra și i-a arătat tehnicianului spaniol câtă nevoie avea City de el în acest sezon.

Toure a marcat ambele goluri ale lui Manchester City, în minutele 39 și 83, și a adus o victorie vitală în lupta pentru titlu, în care sunt înscrise cel puțin cinci echipe și care se anunță mai strânsă ca niciodată.

Ivorianul a deschis scorul în prima repriză, după un un-doi superb cu Nolito, finalizat cu un șut în forță la care Hennessey n-a avut nicio șansă, iar apoi a înscris golul decisiv pe final, după un corner bătut de De Bruyne.

După 12 etape, City are 27 de puncte și e clasată pe locul 2, la egalitate cu Liverpool, care a obținut doar o remiză pe terenul lui Southampton, scor 0-0. Cele două formații au și același golaveraj (+16), dar cormoranii stau mai bine la goluri marcate (30 față de 27). Chelsea le poate depăși pe cele două în fruntea clasamentului, dacă se impune în deplasarea de la Middlesbrough, partidă programată duminică, de la 18:00.

Precedenta apariție a lui Yaya Toure în tricoul lui City data din vară, din play-off-ul Champions League cu Steaua.

Publicat: 19 11. 2016, 19:16
Actualizat: 19 11. 2016, 19:18