Reghe poate să stea liniștit o vreme! :)** Mihai Stoichiță și-a găsit echipă! Pe 23 și 30 august va juca împotriva lui Olympique Marseille

Mihai Stoichiță a revenit în iarbă, după ce transnistrienii de la Sheriff Tiraspol i-au oferit postul de antrenor principal. Milan Milannovic, fostul antrenor, a fost demis din cauza umilinței suferite în fața lui Dinamo Zagreb, în turul III al Ligii Campionilor, croații calificându-se după un 5-0 la general.

Totuși, Sheriff Tiraspol va juca în play-off-ul Europa League, acolo unde Mihai Stoichiță are o misiune aproape imposibilă. Gruparea din Tiraspol se luptă pentru un loc în grupe cu fosta campioană a Franței, Olympique Marseille. Turul se va disputa pe 23 august, iar până atunci Stoichiță își poate cunoaște jucătorii în partidele cu Zimbru Chișinău și Rapid Ghidighici. Returul partidei cu gruparea franceză se va disputa o săptămâna mai târziu.

În campionat, Sheriff se află în fruntea clasamentului după patru etape, cu 12 puncte și un golaveraj de +10.

Publicat: 11 08. 2012, 16:54
Actualizat: 11 08. 2012, 17:02