Reghecampf respinge posibilitatea ca Pintilii să fi făcut remarce rasiste la adresa lui Gyan
Antrenorul echipei Al Hilal, Laurențiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că nu crede că jucătorul Mihai Pintilii ar fi făcut remarce rasiste la adresa adversarului său ghanez, Asamoah Gyan, la meciul cu Al Ain, din manșa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor Asiei.
„Și-au spus vorbe… Jucătorii își mai transmit anumite lucruri, dar nu este vorba de rasism. Probabil «Pinti» i-o fi reproșat că intrarea lui nu a fost foarte corectă. Chiar a fost o intrare urâtă din spate. Și-au dorit foarte mult să întoarcă rezultatul și Gyan a avut un moment neinspirat, pentru că nu trebuia să facă acel lucru, el este unul dintre cei mai buni jucători de la Al Ain. Normal, au fost anumite discuții pe teren, dar nu s-a întâmplat nimic. Ei caută un motiv să-l scoată pe Gyan, să nu primească o suspendare foarte mare, pentru că el a făcut un scandal monstru pe culoar. Din ceea ce am înțeles eu, observatorul meciului a fost lovit sau îmbrâncit, pentru că a vrut să-l potolească pe jucător și jucătorul a avut o reacție foarte dură. Cred că se încearcă să-l salveze de o suspendare foarte mare. Scandalul dintre cei doi s-a terminat foarte repede pentru că jucătorul a ieșit de pe teren. Mihai nu riscă nimic, pentru că nu ai cum să demonstrezi. Orice poate spune că a fost înjurat.”, a spus Reghecampf, la Digi Sport.
Atacantul formației Al Ain (Emiratele Arabe Unite) Asamoah Gyan l-a acuzat pe mijlocașul echipei Al Hilal (Arabia Saudită) Mihai Pintilii că a făcut remarce rasiste la adresa sa, la meciul retur din semifinalele Ligii Campionilor Asiei.
„Jucătorul nu are niciun drept să îmi spună ce mi-a zis. El mi-a spus ceva care m-a supărat. A folosit un cuvânt abuziv, care nu mi-a plăcut deloc. El știe ce a spus, întrebați-l pe el. El știe ce a spus”, a declarat după meci Gyan.
Asamoah Gyan a fost eliminat în minutul 71 al meciului, după ce l-a faultat dur pe Salem Al Dawsari. Pintilii s-a repezit la Gyan și l-a îmbrâncit, reproșându-i intrarea periculoasă.
Al Ain intenționează să formuleze o plângere la Confederația Asiatică de Fotbal în acest caz.
Echipa pregătită de antrenorul Laurențiu Reghecampf, Al Hilal, s-a calificat, marți, în finala Ligii Campionilor Asiei, chiar dacă a pierdut cu 1-2 (0-1) manșa retur a competiției susținută împotriva echipei Al Ain (Emiratele Arabe Unite).
În tur, Al Hilal s-a impus cu scorul de 3-0.
Golurile manșei secunde au fost reușite de Myeong-Ju Lee ’10 și Jires Kembo-Ekoko ’78, în timp ce pentru formația pregătită de Laurențiu Reghecampf a înscris Nasir ’65.
La Al Hilal, Mihai Pintilii a fost integralist.