Fotbalistul portughez Renato Sanches, în vârstă de 19 ani, a câștigat trofeul Golden Boy, ediția 2016, și a dedicat această distincție familiei sale, susținând, însă, că va rămâne cu picioarele pe pământ, conform Tuttosport.
Distincția se acordă anual celui mai bun jucător sub 21 de ani care evoluează în primele cinci campioante ale lumii și care reușește performanțe notabile pe parcursul unui an calendaristic. În cursa pentru trofeu, Sanches i-a depășit pe Marcus Rashford, Kingsley Coman, colegul său de la Bayern Munchen, și Gianluigi Donnarumma.
„Radiez, sunt foarte fericit că am primit acest premiu. Trofeul îl dedic familiei mele. Acest premiu are o semnificație specială pentru mine, dar voi încerca să rămân cu picioarele pe pământ. Mai am mult de învățat de la fantasticii mei colegi Arturo Vidal, Xabi Alonso, Thiago Alcantara sau Joshua Kimmich„, a declarat Renato Sanches imediat după aflarea veștii, conform Tuttosport.
Renato Sanches a fost ales datorită voturilor jurnaliștilor de la 30 de publicații din toată Europa. Trofeul îi va fi acordat în cadrul unei gale ce va avea loc la Monte Carlo. Anul trecut, francezul Anthony Martial a câștigat premiul Golden Boy. Lionel Messi, Wayne Rooney, Sergio Aguero, Mario Gotze sau Paul Pogba sunt doar câțiva dintre câștigătorii distincției din anii trecuți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER