‘Renunț, chiar dacă oficialii m-au sunat de 10 ori pe zi să mă împace’

Așa cum ProSport v-a anunțat, Cosmin Olăroiu și-a reziliat în urmă cu mai puțin de o oră contractul cu Al Hilal.

Tehnicianul spune că despărțirea de echipa arabă este una grea, deoarece a reușit să se atașeze foarte mult atât de suporteri cât și de oamenii de la club.

"La Al Hilal am câștigat mai mult decât trofee, am câștigat niște prietenii cu oamenii de aici. Pe stradă lumea îmi strigă numele când merg la cumpărături. Eu nu aș fi făcut vreun pas în spate și de aceea am decis să renunț. Eu i-am zis lui Rădoi a doua zi după meci că am luat decizia de a demisiona", a spus Oli la gsptv.

Chiar dacă a făcut un gest necugetat la finalul partidei contra lui Al Nasr, Oli susține că cei din conducerea clubului au fost alături de el în această perioadă și mărturisește că au făcut eforturi mari pentru a-l păstra:  "Am fost tratat extraordinat de bine, cu multă atenție; la un moment dat îmi era jenă. Mă sunau oamenii din conducerea clubului de 10 ori pe zi și încercau să mă împace."

Fostul antrenor al Stelei nu are pentru moment niciun plan: "Deocamdată nu vreau să discut cu alte echipe, vreau să mă mai liniștesc. A fost o experiență frumoasă aici, sunt mișcat de situația de aici. Wilhelmson nu trebuia să execute penalty-ul cu Al Shaban, dar a vrut să marcheze pentru că avea un mesaj pe tricou pe care voia să îl dezvăluie."

Publicat: 07 03. 2009, 20:11
Actualizat: 07 03. 2009, 21:15