Renunță la fotbal la 23 de ani din cauza problemelor cardiace!** VEZI drama lui Sergio Sanchez!

Fundașul Sergio Sanchez, în vârstă de 23 de ani, este nevoit
să-și întrerupă activitatea sportivă din cauza unei anomalii
cardiace, a anunțat site-ul oficial al grupării FC Sevilla.

„FC Sevilla anunță că, după studierea rezultatelor
testelor medicale realizate de fotbalistul Sergio Sánchez, s-a
descoperit o patologie cardiacă, astfel că jucătorul este sfătuit
să-și întrerupă orice activitate fizică. Jucătorul s-a deplasat la
Barcelona pentru a fi alături de familie, urmând să efectueze alte
teste medicale pentru stabilirea unui diagnostic cât mai
clar”
, a anunțat site-ul oficial al grupării andaluze.

Antrenorul Manolo Jimenez a declarat sănătatea lui Sergio este
mai importantă decât fotbalul și speră ca totul să fie doar o
„sperietură”.

În ultimii ani, fotbalul spaniol s-a confruntat cu decesele lui
Antonio Puerta (FC Sevilla) și Daniel Jarque (Espanol
Barcelona).

Sergio Sanchez a venit la FC Sevilla vara trecută de la Espanol
Barcelona.

Publicat: 02 01. 2010, 14:00
Actualizat: 02 01. 2010, 14:03