REPORTAJ | „Spuneți NU meciurilor fără suporteri!”. Stadionul din pădure. Casa ultrașilor din Frankfurt e identică cu Arena Națională, dar mai însuflețită datorită fanilor

REPORTAJ |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Probabil ați mai auzit de „Commerzbank Arena”, sau stadionul din Frankfurt care seamănă cu Național Arena. Fratele mai bătrân al fostei doamne „Lia Manoliu” poate fi găsit la adresa Mörfelder Landstraße 362. Gazda echipei Eintracht Frankfurt se află într-un soi de pădure, la marginea orașului, la trei stații de tren distanță de zgârie-norii ridicați cu dolari americani după Al Doilea Război Mondial. Echipa ProSport, a realizat un tur al arenei după chipul și asemărea căreia a fost înfăptuit stadionul fanion al României.

Drumul spre stadion e ideal pentru fanii înfocați. Semnele care indică „Commerzbank Arena” te ghidează prin pădurea care înconjoară arena, însă există și o stație de tren denumită chiar „Stadion”, situată la câteva sute de metri de complex. Pe sub calea ferată există un pasaj de acces pentru fanii care aleg să vină pe jos și nu cu transportul în comun. Pereții pasajului respectiv au servit pe post de pânză pentru tuburile de graffiti ale artiștilor din peluză. Eintracht dispune de unul dintre cele mai numeroase fan cluburi din Germania.

Numai gruparea „Ultras Frankfurt” numără în jur de 600 de membri. La nivel mondial există aproximativ 750 de filiale oficiale ale fan clubului, care la un loc adună în total cam 50.000 de membri. Practic, „Commerzbank Arena” ar putea fi plin la fiecare meci, numai de pe urma suporterilor care au devenit membri ai fan clubului! Pentru a fonda o filială a fan clubului ai nevoie de minimum cinci membri, după care trebuie să trimiți un mail pe adresa info(at)eintrachtfrankfurt.de>.

Drumul spre stadion…


„Ultras Frankfurt”, primul mesaj care apare în pasajul suporterilor. Foto: Octavian Vasilescu


Un mesaj destul de explicit al suporterilor pentru clubur lor: „Eintracht, You’ll Never Walk Alone”. În părți mai putem găsi scris „Für Immer”, care în traducere înseamnă „pentru totdeauna”. Foto: Octavian Vasilescu


Un desen ce întruchipează echipa Eintracht-ului din sezonul 1958-1959, singura stagiune din istorie în care „Vulturii” au cucerit titlul. În 1963 a fost introdus formatul Bundesliga, până atunci campionatul se numea Deutscher Meister. Foto: Octavian Vasilescu


Cam așa arată intrarea în pasajul suporterilor, văzută dinspre stadion. „Pentru totdeauna devotat” este mesajul pe care-l transmit suporterii lui Eintracht. Foto: Octavian Vasilescu

Dincolo de pasaj și câteva trepte, apar celebrii turnicheți. În spatele gardului se află „Commerzbank Arena”. Până la renovarea din 2002 pentru Campionatul Mondial găzduit de Germania în 2006, numele arenei era „Waldstadion” „Stadionul din Pădure”. Firma Max Bögl&Astaldi s-a ocupat atât de arena din apropierea Main-ului, cât și de cea din preajma Dâmboviței. Pe lângă diferența de preț, diferența de finisaje, calitatea plasticului de la scaune, lucruri de care s-a tot vorbit, cea mai mare diferență dintre cele două stadione ar fi „culorile”. În timp ce complexul din pădure reprezintă cu mândrie culorile orașului, Arena Națională a devenit un adăpost al echipelor care au rămas pe drumuri, sau care pur și simplu s-au săturat de stadioanele cu pistă.


Aproape am ajuns! Foto: Octavian Vasilescu


Stickerele suporterilor, lipite pe un panou situat lângă una dintre porțile de acces către peluza Nord. Sursă foto: Octavian Vasilescu

 
Ca orice arenă din Germania care se respectă, „Stadionul din Pădure” elimină scaunele din zona galeriei în timpul meciurilor interne, inclusiv în sectorul rezervat pentru fanii echipei adverse. Foto: Octavian Vasilescu


Fiind un stadion ce poate găzdui și alte sporturi sau concerte, constructorii au preferat un design neutru în rândul scaunelor, pentru ca Eintracht să nu pună un monopol pe arenă. Chiar și așa, fanii au decorat împrejurimile cu au știut mai bine. Foto: Octavian Vasilescu


Inelul I al Peluzei Nord este dedicat exclusiv celor mai pătimași suporteri. Nu vă imaginați că restul oamenilor prezenți pe stadion nu respiră pentru Eintracht. Foto: Octavian Vasilescu


În clipul de mai jos puteți vedea cum, efectiv, tribunele se mișcau datorită suporterilor care săreau și cântau în sincron.


Federația, pusă la respect de ultrași

Suporterii lui Eintracht sunt uniți ca o familie iar stadionul e casa lor. În octombrie 2016, Federația Germană de Fotbal (DFB) a decis să închidă sectorul 40 al peluzei Nord pentru două meciuri. Sancțiunea a venit ca urmare a unor incidente provocate de fanii „Vulturilor” cu două luni în urmă, la un meci de Cupă împotriva celor de la Magdeburg. Decizia de închide sectorul 40 a venit chiar înaintea meciului de acasă cu Bayern München. Problema era că suporterii achiziționaseră deja toate biletele, iar 2000 dintre aceștia nu mai aveau cum să-și ocupe locurile. „Este ilogic să pedepsești 2000 de oameni pentru acțiunile câtorva indivizi. Spuneți NU meciurilor fără suporteri”, a fost mesajul ultrașilor din Frankfurt după decizia federației.

În ziua partidei, Federația Germană de Fotbal a avut de digerat o mulțime de gesturi umilitoare ale suporterilor lui Eintracht. În jurul arenei, suporterii au aruncat cu bancnote false în politiști, pe care au scris „Corupție” și au adăugat stema forului. Ultrașii au legat de stadion câteva manechine îmbrăcate la costum, de care au atașat plăcuțe cu numele membrilor federației. Lângă stadion a fost pus la proțap un porc care avea bani în gură și pe care era inscripționat prescurtarea DFB. Suporterii lui Bayern, în semn de solidaritate, nu au cântat până în minutul 65 al meciului de la Frankfurt.


Porcul dedicat Federației Germane de Fotbal. Foto: Ultras-tifo.net 


La câțiva metri de stadion se află terenurile de antrenament. Nimic extravagant. Juniorii au terenurile lor, pe partea stângă, iar seniorii pe ale lor, vis-a-vis. Câte două de fiecare parte. Chiar dacă am ajuns la stadion pe la 9 dimineața, îngrijitorii deja nivelau terenurile și tuneau iarba, pe o ploaie măruntă. Atât pe stadion, cât și pe terenurile de antrenament ale seniorilor. Juniorii mai aveau de așteptat. 


Îngrijitorii suprafeței de joc, pe „Commerzbank Arena”, la primele ore ale dimineții. Foto: Octavian Vasilescu


„Am coborât în iarbă”. Foto: Octavian Vasilescu


Cum spuneam mai sus, nimic extravagant. Simplu și eficient. Foto: Octavian Vasilescu


Impecabil! Foto: Octavian Vasilescu


Un teren de coșmar pentru echipele românești

Dinamo și Rapid au dat piept cu Eintracht în Cupa UEFA, actuala Europa League, în 1979, respectiv 1994. În urma ambelor întâlniri, nemții au trecut mai departe. O altă asemănare ar fi faptul că atât Dinamo, cât și Rapid, au triumfat în manșa tur, la București, dar au pierdut în returul de la Frankfurt.

Dinamo București – Eintrach Frankfurt 2-0 și 0-3

Pe 24 octombrie 1979, Dinamo s-a impus cu 2-0 în fața „Vulturilor”, în primul meci din turul II al Cupei UEFA, grație golurilor marcate de Gheorghe Mulțescu (min. 22, penalty) și Ionel Augustin (min. 88). Alb-roșii erau pregătiți de Angelo Niculescu la momentul respectiv, iar în teren se aflau nume precum Cornel Dinu sau Cornel Țâlnar. În retur, pe 7 noiembrie, nemții s-au calificat după prelungiri. În timpul regulamentar, Bum-Kum Cha și Bernd Hölzenbein au marcat pentru gazde în minutele 73 și 90+1. În prelungiri, Bernd Nickel a tranșat calificarea cu golul său din minutul 93. În sezonul 1979-1980, Eintracht Frankfurt a cucerit Cupa UEFA, prima și singura din istoria clubului.

Rapid București – Eintracht Frankfurt 2-1 și 0-5

Pe 18 octombrie 1994, „Vulturii” au venit în Giulești pentru a înfrunta Rapidul, în turul II al Cupei UEFA. Nemții au deschis scorul prin Jan Furtok în minutul 64, dar Alexandru Andrași a restabilit egalitatea după numai patru minute. Rodin Voinea a marcat golul victorie în ultimul sfert de oră al partidei. La retur, pe „Waldstadion”, Eintracht a făcut instrucție cu giuleștenii. Jan Furtok și Anthony Yeboah cu câte o dublă, plus Rudolf Bommer cu o reușită, au marcat pentru un neverosimil 5-0. Pe banca roș-negrilor se afla atunci Josep „Jupp” Heynckes, în timp ce Rapidul era pregătit de Viorel Hizo. În lotul giuleștenilor se aflau la vremea respectivă Jean Vlădoiu, Florin Motroc sau Ștefan Iovan.


Turul se încheie cu o simplă întrebare. Pe cine ați vota să primească titulatura de „Zeu al fotbalului”? Fanii lui Eintracht vă oferă două variante, iar lupta este destul de strânsă în acest moment. Cei doi candidați sunt Alexander Meier și Lionel Messi! În cazul în care nu ați auzit de Lionel Messi, este jucător la FC Barcelona și posibil candidat la Balonul de Aur. Alexander Meier are 34 de ani, a adunat 378 de meciuri și a marcat 136 de goluri pentru Eintracht Frankfurt, iar pe deasupra mai este și căpitanul echipei.


Organizatorii au dedicat acest concurs strict fumătorilor, spre dezamăgirea multor persoane. Foto: Octavian Vasilescu



„Auf wiedersehen”, înapoi la București. Foto: Google +. 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului club al lui Dan Şucu | SPECIAL
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod portocaliu pe litoral
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×