RESPECT! Gest superb făcut de jucătorii lui Hamburg, după umilința cu Bayern. **Ce le pregătesc fanilor

Înfrângerea din weekend-ul trecut, 2-9 pe terenul lui Bayern, nu poate fi uitată prea ușor de fanii lui Hamburg. O singură dată în toată istoria de 126 de ani, HSV a mai suferit un eșec comparabil. Se întâmpla în sezonul 1963-1964, când a doua echipă din Bavaria, Munchen 1860 le administra celor de la Hamburg un scor identic: 9-2.

În acest sens, Van der Vaart&Co au realizat că au nevoie să găsească o cale de a le cere iertare suporterilor pentru umilința de pe Allianz Arena și au pregătit un gest demn de toată lauda. Dacă cele mai multe dintre echipe nu își dau interesul să facă un demers prin care să îi apropie pe fani după înfrângeri categorice, fotbaliștii lui Hamburg au anunțat că vor oferi un „barbecue”, pe care îl vor suporta integral din salarii, pentru toți suporterii care vor să participe. Din cauza programului extrem de încărcat pe care îl au în viitorul apropiat, data acestui „grătar” a fost fixată pentru 21 aprilie, când efectele eșecului cu Bayern nu vor mai fi la fel de puternice.

Altfel, de notat că prestigiosul cotidian german Bild a ales cei mai slabi jucători ai lui Hamburg din partida de la Munhen și le-a „photoshopat” fața în vârful unor cârnați.

Publicat: 02 04. 2013, 14:48
Actualizat: 02 04. 2013, 14:49