Revenirea la Chelsea, greșeala carierei?** Cinci motive pentru care „The Special One” nu ar trebui să se întoarcă! Barca, unul dintre ele
În ultima perioadă presa din Spania și Anglia au scris mult despre o posibilă întoarcere a lui Mourinho la Chelsea.
Ultimele evenimente indică faptul că „The Special One” va reveni la Londra la finalul sezonului, iar fanii „albaștrilor” îl așteaptă cu brațele deschise în speranța reeditării performanțelor din precedentul mandat al portughezului.
Cei care constestă stilul de joc al tehnicianului lusitan au găsit câteva motive pentru care o revenire a lui Mourinho nu ar fi benefică pentru Chelsea.
1. Relația cu Abramovic
Puțini își mai aduc aminte de faptul că Mourinho și-a început cariera la Benfica. A stat doar un an la „vulturi” (2000), după care a părăsit gruparea lusitană. Motivul se leagă de patronului grupării, Manuel Vilarinho, care a făcut tot posibilul pentru a scăpa de Mourinho care îi ceruse o mărire salarială substanțială.
În 2008 când a plecat de la Chelsea s-a spus că Roman Abramovic a vrut să scape de antrenor, iar o revenire acum ar părea imposibilă.
2. O revenire la stilul de joc închis
Patronul rus al „albaștrilor” vrea ca Chelsea să fie o versiune engleză a Barcelonei. „The Special One” este recunoscut că nu își îndeamnă echipele să joace ofensiv și spectaculos.
3. Regula fair-play-ului financiar
Jurnaliștii englezi consideră că Chelsea nu are un grup suficient de puternic pentru a se lupta la titlu în Premier League. Dacă ar veni la Chelsea, Mourinho ar cere investiții masive ceea ce ar transforma gruparea din Albion o țintă pentru UEFA din pricina regulii fair-play-ului financiar.
4. Roberto Mancini ar putea fi „noul Mourinho”
Antrenorul italian a impresionat la comanda lui Manchester City, dar presa speculează că dacă „cetățenii” vor încheia sezonul fără a câștiga vreun trofeu, Mancini și-ar putea căuta un alt loc de muncă. Cum stilul său de a pregăti echipele este direcționat pe atac, deci se pliază pe ideea lui Abramovic, nu este exclus ca Mancini să ajungă pe banca lui Chelsea.
5. Mourinho rămâne la Madrid dacă Barcelona câștigă UEFA Champions League
Mourinho este un antrenor orgolios și își dorește să devină primul antrenor din istorie care câștigă trofeul suprem cu trei echipe diferite.
Astfel, „The Special One” va rămâne la Real Madrid dacă „extratereștrii” vor fi încă o dată primii în Europa.