Revine Mourinho la Inter?** Indiciul care îi face pe italieni să creadă că se va întâmpla acest lucru
Titlul este departe de Real Madrid în acest sezon după remiza
din El Clasico, iar Jose Mourinho nu pare dispus să mai aștepte
încă un an pentru a-și lua revanșa. Cel puțin asta insinuează
Gazzetta dello Sport, care scrie astăzi că tehnicianul portughez
le-a rezervat fiilor săi două locuri la o școală aflată în orașul
elvețian Lugano, aflat la 30 de kilometri de baza de pregătire a
lui Inter Milano de la Appiano Gentile.
Cotidianul italian mai susține că o întoarcere a lui The Special
One la gruparea „nerrazzura” este cu atât mai probabilă cu cât
tehnicianul nu se află în cele mai bune relații atât cu conducerea
clubului din capitala Spaniei, cât și cu jurnaliștii iberici.
De asemenea, Gazzetta mai scrie și că Mourinho intenționează să
facă tot posibilul pentru a cuceri până la finalul acestui sezon
Cupa Spaniei și Liga Campionilor, pentru a pleca de la Madrid în
stilul caracteristic, „cu capul sus și cu o privire plină de
superioritate”.