Luis Van Gaal e decis să schimbe total fața celor de la Manchester United în noul sezon, iar turneul din SUA a fost un bun prilej pentru a testa jucătorii pe care dorește să se bazeze în continuare. Olandezul a întocmit și o listă cu cei pe care nu se va baza în sezonul viitor.
Cei de la DailyMail scriu că Van Gaal a discutat deja cu Javier Hernandez, Marouane Fellaini, Wilfried Zaha, Anderson, Nani și Rafael, cărora le-a transmis că este dispus să ia în considerare orice ofertă care vine pe numele lor. Mare surpriză este decizia fostului selecționer al Olandei de a se despărți de Rafael, fundașul dreapta care a jucat titular în ultimii ani la United.
Deși se credea că olandezul va renunța și la serviciile lui Shinji Kagawa, japonezul va fi păstrat în lotul pentru sezonul vitor. De asemenea, Van Gaal nu a renunțat încă la ideea transferului lui Mats Hummels până la finalul campaniei de achiziții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER