Revoluție e un cuvând prea mic! Mourinho aruncă în aer piața transferurilor. Vrea la United trei staruri și e gata să spargă banca

Jose Mourinho a anunțat deja că nu va sta departe de fotbal iar sezonul următor îl va găsi pe banca unei echipe mari. Portughezul va merge în proporție de 90% la Manchester United, care traversează un sezon dezastruos sub conducerea olandezului Louis Van Gaal, iar campania de achiziții a lui „The Special One” se anunță foarte spectaculoasă.

Un nume mare al fotbalului european, Mourinho nu poate merge la Manchester decât cu gândul de a câștiga titlul din Premier League, performanță pe care a reușit-o și cu Chelsea. În acest sens, șefii de pe Old Trafford sunt gata să-i pună la dispoziție un buget uriaș pentru transferuri, iar presa din Anglia anunță că managerul dat afară de pe Stamford Bridge e interesat de trei superstaruri ale fotbalului mondial.

Primul pe lista lui Mourinho este Gonzalo Higuain, golgheterul lui Napoli care are un sezon fabulos în Italia, pe care portughezul l-a avut sub comanda și la Real Madrid. Englezii au inițiat deja primele discuții pentru vârful de 28 de ani, iar Napoli ar fi dispusă să-l cedeze în schimbul unei sume care s-ar putea ridica la aproximativ 60 de milioane de euro.

Tot de Real Madrid se leagă și numele celorlalți doi fotbaliști doriți de Mourinho. Alvaro Morata, atacantul lui Juventus, are șanse mari să se întoarcă pe Santiago Bernabeu, Florentino Perez dorind să activeze clauza de răscumpărare de 30 de milioane de euro, pentru ca mai apoi să obțină un profit din vânzarea atacantului. Mourinho l-a indicat deja pe adversarul României din meciul de la Cluj, iar un alt fotbalist de la madrileni ar putea ajunge la United.

James Rodriguez nu mai e dorit de Zinedine Zidane, după un sezon dezamăgitor, iar trecerea sa în Anglia s-ar putea realiza mult mai ușor.

Cei trei fotbaliști valorează în total 158,5 milioane de euro, conform transfermarkt.de.

Publicat: 28 03. 2016, 17:34
Actualizat: 28 03. 2016, 17:35