Ribery, transfer ilegal la Marseille?
Scandal la Olympique Marseille, scrie Bild. Fiscul francez a
verificat actele clubului francez și a găsit nereguli în
documentele ce vizează transferul lui Franck Ribery de la
Galatasaray la Marseille, în 2005.
În 2007, înainte de a se transfera la Bayern München, Ribery a
încheiat colaborarea cu agentul Bruno Heiderscheid. Francezul a
ales să fie reprezentat de fostul manager al lui OM, Jean-Pierre
Bernes. În reprezentarea actualului număr șapte de la Bayern, lui
Bernes i s-a alăturat și Alain Migliaccio.
La 16 aprilie 2008, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la
Lausanne a decis ca Heiderscheid să-i plătească 600.000 de euro lui
Ribery, iar francezul a fost și el „constrâns” să-i plătească
agentului luxemburghez, 260.000 de euro, daune pentru ruperea
contractului.
Acum, Heiderscheid face din nou „valuri”. Luxemburghezul spune că
Ribery și Marseille au dat declarații false și au falsificat
documente care aveau legătură cu transferul jucătorului de la
clubul turc, Galatasaray.
Franck Ribery tace. Vrea să-și vadă de fotbal, dar nu poate. Ieri,
s-a accidentat la genunchi în cantonamentul naționalei Franței și
trebuie să renunțe la ultimele două meciuri pe care Franța le
dispută în grupa României, a 7-a preliminară pentru CM 2010, cu
Insulele Feroe și Austria.