Riera, la ȚSKA Moscova**

Conducerea clubului englez Liverpool și-a dat acordul pentru ca
mijlocașul spaniol Albert Riera să fie transferat, la finalul
sezonului, la gruparea rusă ȚSKA Moscova, în schimbul a 6 milioane
de lire sterline (6,6 milioane de euro), informează ediția
electronică a The Guardian.

Riera, în vârstă de 27 de ani, tocmai a revenit după o
suspendare dictată de conducerea clubului, pentru că a criticat
metodele managerului Rafael Benitez.

Albert Riera a primit acceptul clubului englez pentru a negocia,
până la data de 8 aprilie, când se încheie perioada de transferări
din Rusia, cu ȚSKA.

Mijlocașul spaniol a evoluat în acest sezon în doar 16 partide
pentru „cormorani” și ar putea pierde locul în echipa națională în
vederea Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Pe de altă parte, în cazul în care FC Liverpool va rata prezența
în ediția viitoare a Ligii Campionilor, gruparea engleză va pierde,
conform unor rapoarte, aproximativ 25 de milioane de lire sterline
(27,5 milioane de euro).

Publicat: 23 03. 2010, 15:39
Actualizat: 23 03. 2010, 15:53