Mano Menezes, antrenorul grupării braziliene Corinthians, a afirmat că oficialii clubului au obținut acordul verbal al lui Roberto Carlos, fundașul brazilian urmând să evolueze pentru Corinthians la începutul anului viitor, informează presa portugheză. „Avem acordul verbal al lui Roberto Carlos pentru a veni la Corinthians la începutul lui 2010. Negocierile cu el vor continua, trebuie să punem totul la punct pentru ca înțelegerea să se parafeze cât mai repede”, a declarat Menezes.
Fotbalistul în vârstă de 36 de ani a declarat că și-ar dori să părăsească clubul turc Fenerbahce, vrând să-și încheie cariera la o formație din țara natală. „Eu sunt la al treilea sezon în Turcia și am decis să plec în decembrie. Am 36 de ani, pot să mai joc încă doi. Mi-ar plăcea să mă întorc în Brazilia și să evoluez la o echipă de acolo”, a spus Roberto Carlos.
Cei de la Corinthians au însă concurență puternică, Real Madrid, prin vocea președintelui Florentino Perez, oferindu-i jucătorului brazilian o funcție de conducere în cadrul clubului.
Roberto Carlos și-a început cariera la Uniao Sao Joao, club la care a petrecut două sezoane, între anii 1990 și 1992. A bifat trei partide și pentru Atletico Mineiro, urmând ca din 1993 până în 1995 să evolueze la Palmeiras. Fundașul stânga a făcut pasul către fotbalul european în 1995, la Internazionale Milano, însă a jucat pentru gruparea italiană doar un sezon. Din 1996 și până în anul 2007, Roberto Carlos a îmbrăcat tricoul celor de la Real Madrid, grupare pentru care a bifat 370 de partide și a marcat 47 de goluri. În prezent, Carlos se află la cel de-al treilea sezon alături de Fenerbahce.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER