Roberto Mancini, selecționerul Italiei, consideră că a venit timpul ca lumea să se întoarcă la viața cotidiană, după haosul sedentar creat de pandemia de coronavirus.
Tehnicianul susține că va respecta mereu deciziile autorităților statului și nu dorește să intervină, însă crede că fotbalul trebuie să se reia cât mai rapid pentru a face oamenii fericiți.
Mancini spune că se simte o oboseală mentală în fiecare individ, iar principala amenințare este acum depresia prin care fiecare va trece, mai mult sau mai puțin. „O tragedie imensă, neașteptată, teribilă. Am cel mai mare respect pentru victime, membrii familiilor lor și pentru cei care ne gestionează în această situație de urgență. Acum trebuie să începem din nou. A fost și va fi încă un an groaznic, dar cred că 2020 ne-a găsit pe toți nepregătiți, în Italia și în lume. Trebuie să găsim o soluție.
Nu pot și nu intenționez să intru în fondul deciziilor guvernamentale. Spun că după atâta timp, viața trebuie să se reia pentru toată lumea, poate într-un mod diferit. Pe lângă închiderea tuturor activităților, falimentele companiilor, acum va trebui să facem față depresiei. Oamenii sunt obosiți”, a declarat Roberto Mancini într-un interviu pentru Corriere dello Sport.
Federația Italiană de Fotbal a anulat toate competițiile de juniori și Primavera, organizate pe teritoriul țării. După izbucnirea pandemiei de coronavirus, în luna martie, acestea au fost suspendate temporar, însă pe parcurs oficialii FIGC au considerat că siguranța jucătorilor și a staff-urilor este mai importantă, astfel că au luat decizia drastică.
Prin urmare, Federaţia a anunțat anularea celor 15 ligi, atât de masculin cât și de feminin pe care le organizează.
Președintele fotbalului juvenil, Vito Tasci, s-a arătat a fi de acord cu propunerea președintelui FIGC, Gabriele Gravina, pe care o și susținea, chiar dacă decizia este una dureroasă pentru toți participanții.
Astfel, formația Under 17 a lui Inter Milano, antrenată de Cristi Chivu, termină pe poziția a doua în clasament, la 7 puncte în spatele Atalantei, locul 3 fiind ocupat de Hellas Verona. În campionatul Primavera 1 (U19), același club din Bergamo deține podiumul, fiind urmat de Cagliari și Inter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER