Viitorul lui Daniele De Rossi în tricoul Romei este incert, după ce jucătorul a refuzat ultima ofertă a clubului.
Internaționalul italian se află în ultimul an de contract cu Roma, iar directorul sportiv Franco Baldini promitea că situația acestuia se va rezolva în maxim două săptămâni.
Dar, De Rossi spune că nimic nu s-a schimbat în ultimul timp, viitorul său în tricoul Romei fiind pus sub semnul întrebării.
„Reînnoirea contractului? Totul e blocat în acest moment. Susnt suprins când aud vorbe despre un acord iminent sau despre întâlniri decisive. Dacă voi pleca? Anul trecut mă gândeam că dacă ar să plec, să o fac la o echipă din afară. Dar, dacă nu găsesc niciun contract în străinătate, trebuie să continui să joc fotbal.” a spus De Rossi pentru Sky Sports.
Presa din Italia spune că De Rossi este dorit insistent de fostul său antrenor, Claudio Ranieri, care pregătește în prezent pe Inter Milano, un pas în acest sens urmând a fi făcut la iarnă.
Bruno Conti, unul dintre conducătorii clubului AS Roma, a declara în urmă cu câteva zile, gruparea romană a refuzat o ofertă de la Chelsea Londra pentru mijlocașul Daniele de Rossi, în valoare de 70 de milioane de euro.
Daniele de Rossi, în vârstă de 28 de ani, evoluează la AS Roma din 2001.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER