Fotbalistul care așteaptă cetățenia română pentru a putea juca în naționala lui Mircea Lucescu este continuă să impresioneze în campionatul Sloveniei.
Raul Florucz a decis derby-ul dintre Celje, fosta campioană, și Olimpija Ljubljana, liderul actual și formația unde joacă atacantul. Jucătorul de 23 de ani a marcat singurul gol al meciului, după o acțiune individuală. Atacantul cu părinți români a recuperat o minge la mijlocul terenului, a driblat doi adversari și a marcat cu un șut în diagonală, de la 18 metri, care s-a dus la rădăcina barei. Florucz a ajuns la 6 goluri în acest sezon și este golgheterul campionatului din Slovenia, alături de alți 3 jucători.
Atacantul de 1,82 metri putea să ajungă la Universitatea Craiova, în vara acestui an. Din informațiile Prosport, oltenii au fost cei care au întrerupt negocierile, nefiind convinși că Florucz i-ar putea ajuta. Între timp, atacantul a „explodat” în Slovenia, iar Raul crede că acum a devenit un jucător scump pentru România.
„Nu știu dacă e OK să vorbim despre asta, dar cred că a fost ceva interes din România, dar nimic concret. Da (n.r. de la Craiova). Pe mine nu m-au întrebat nimic. A fost o chestie cu cluburile. Clauză nu am, dar acum, cu rezultatele pe care le am, nu o să fie ieftin”, a spus Florucz, în emisiunea Prima Liga, de la Prima Sport.
Interesant este că golgheterul de la Ljubljana nu se uită la fotbal și spune că a văzut rar meciuri din România și când era copil. Acesta s-a născut și a trăit în Austria, iar părinții săi sunt români.
„Nu prea mă uit la fotbal. Doar ce mă uitam la știri sau la meciuri cu părinții. Mama a fost cu Dinamo și tata a fost cu Steaua. Eu cred că cu Dinamo, mai mult”, a povestit Florucz, care așteaptă finalizarea actelor pentru dobândirea cetățeniei române. Abia atunci va putea fi chemat în națională: „Am dat toate hârtiile care au trebuit. Știu că acum se face. Nu știu cât durează”. Românii ar trebui să se grăbească. Presa austriacă începe să vorbească și ea despre Florucz. Atacantul a jucat pentru Austria, la U-19. „Normal că m-au căutat și am spus ce am spus și pentru voi. Că o echipă națională care vine, nu se spune „nu” la așa ceva. Și austriecii nu s-au prea interesat de mine. România a fost cu interes mare și să vedem. Încă nu e nimic gata. Eu încă n-am spus absolut nimic. Acum să vedem, să primesc cetățenia. Dacă nu pot să o primesc, nu știu de ce, atunci ce să fac?”, a declarat atacantul, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER