„România, un amestec de mafie și bani”
Fostul portar de conjuctură al lui Dinamo, Igor Kojic, a semnat cu Pacos Ferreira pentru că Ljubinko Drulovic i-a spus că își va primi banii la timp și că în Portugalia nu există mafie.
Igor Kojic, portarul adus de Dinamo spre sfârșitul sezonului trecut ca urmare a accidentărilor lui Lobonț și Dolha, a semnat acum câteva zile cu Pacos Ferreira. Sârbul, în vârstă de 22 de ani, nu a stat în „Ștefan cel Mare” mai mult de o lună, dar a avut timp suficient să studieze fotbalul din România. La primul interviu acordat jurnaliștilor portughezi, acesta a declarat că a semnat cu Pacos deoarece bunul său prieten, Ljubinko Drulovic, fost jucător la FC Porto și Benfica, i-a spus că în Portugalia nu există mafie și că la Pacos Ferreira își va primi banii la timp. „Drulovic mi-a spus că aici nu o să mă confrunt cu ce se întâmpla în România, unde este un mare amestec de bani și mafie. Pacos este un club condus de profesioniști, care își plătește jucătorii conform contractelor”, a spus Kojic, referitor la experiența sa la Dinamo.
Mai tare ca Duckadam
Pe vremea când evolua pentru Hajduk Belgrad, Kojic a stabilit un record greu de egalat și comparabil cu cel realizat de Helmuth Duckadam în finala CCE de la Sevilla, în 1986. Într-un meci contând pentru optimile de finală ale Cupei Serbiei, împotriva Vojvodinei Novi Sad, acesta a apărat patru lovituri de pedeapsă și a marcat golul victoriei de la punctul cu var, fiind singurul portar european care a reușit o asemenea performanță.
Kojic a debutat în prima divizie din Serbia la 17 ani, la Obilic Belgrad