Românul din care Abramovici și impresarul Jorge Mendes au cumpărat 25% prin firme paravan. Comerț cu oameni la limita regulamentului
În 1952, un copil minune în vârstă de 16 ani, pe nume Duncan Edwards, semna cu Manchester United. Mijlocașul defensiv era atât de talentat încât avea să devină una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului englez, deși a jucat doar 5 ani și jumătate, până în 1958, când a murit în urma tragediei aviatice de la Munchen. Înapoi la începutul anilor ’50, managerul lui Wolverhampton, Stan Cullis, l-a acuzat pe omologul său de la Manchester United, Matt Busby, că a folosit stimulente financiare incorecte pentru a momi familia tânărului Edwards. Legenda spune că mama jucătorului a primit o mașină de spălat.
61 de ani mai târziu, părinții lui Neymar au încasat 40 de milioane de euro din transferului fiului lor la Barcelona, de peste două ori mai mult decât a primit clubul Santos (17 milioane de euro). Soții Neymar figurează în acte ca acționari majoritari la compania N&N Consultoria Esportiva and Empresarial Ltd care deținea o parte importantă din drepturile de transfer ale jucătorului în vârstă de 22 de ani.
„Third-party ownership”, adică deținerea unui procent din drepturile economice de o terță parte, fie agent de jucător, companie de management sau fond de investiții, este o practică des întâlnită în America de Sud și preluată în Europa de cluburile din Portugalia și de cele din estul continentului, inclusiv România. FIFA și UEFA încearcă să interzică vânzarea către terți a unor procente din jucători, însă eforturile lor nu sunt convingătoare. Articolul 18 bis din Regulile FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorului și termenii „nu trebuie” și „poate impune” demonstrează ambiguitatea din atitudinea forului mondial:
- Niciun club nu trebuie să semneze un contract care permite unei alte părți accesul la acel contract sau vreunei terțe părți să dobândească abilitatea de a influența, în probleme de transferuri sau angajări, independența, politica sau performanța echipei acelui club
- Comisia de Disciplină a FIFA poate impune măsuri disciplinare cluburilor care nu respectă obligațiile stabilite în acest articol
Mult mai deciși, urmare a complicațiilor din cazul Tevez, oficialii primei ligi engleze (Premier League) au hotărât scoaterea în afara legii a implicării terților în deținerea de jucători, începând cu sezonul 2008-2009.
INFO: Cazul Tevez
Javier Mascherano și Carlos Tevez sunt doi jucători argentinieni trecuți de la Corinthians la West Ham în 2006. Deși, teoretic, cei doi au fost transferați, ei nu au aparținut niciodată cluburilor care i-au vehiculat. Drepturile lor federative au fost deținute de compania Media Sports Investments, administrată de un anume Kia Joorabchian, însă mass media internațională a scris în repetate rânduri că MSI era de fapt controlată de oligarhul rus Boris Berezovski, iar Roman Abramovici, patronul lui Chelsea, deținea 15 la sută. Ulterior, Tevez a trecut la Manchester United, însă tot sub formă de împrumut. MSI a primit în cei doi ani petrecuți de argentinian pe Old Trafford 4 milioane de lire sterline pe sezon. Abia în 2009, când Tevez a mers la Manchester City, MSI a cedat terța proprietate către noul club contra sumei de 47 de milioane de lire. Cât timp cei doi fotbaliști au fost deținuți de compania lui Joorabchian, acesta avea puterea de a-i transfera oriunde dorea, aspect care contravine regulamentelor. Dat în judecată de Sheffield United, club cu care s-a bătut pentru evitarea retrogradării, West Ham a trebuit să plătească 25 de milioane de lire constând în amenzi și despăgubiri pentru folosirea unor jucători deținuți de o terță parte.
Dincolo de birourile federațiilor de fotbal, părerile privind etica înstrăinării jucătorilor de propriul club sunt împărțite. Gordon Taylor, președintele Sindicatului fotbaliștilor profesioniști din Marea Britanie, vorbește, cu alți termeni, despre o formă de sclavagism: „Este un comerț cu oameni. E destabilizator ca entități exterioare fotbalului să aibă un beneficiu financiar de pe urma jucătorilor”. De partea cealaltă se află, evident, agenții de jucători și companiile de management. Controversatul Kia Joorabchian justifică: „Este o modalitate de a aduce jucători excepționali la cluburi care în mod normal nu și i-ar fi putut permite. Asta înseamnă creșterea valorii competiției”.
România, paradisul terților
În decembrie 2013, un studiu efectuat de compania americană de consultanță și audit KPMG, numit Project TPO (Third-Party Ownership), preluat de site-ul www.insideworldfootball.com, a scos la iveală că unul din 20 de jucători din Europa este deținut într-un anumit procent de o terță parte. În Anglia, Scoția, Franța și Polonia practica este interzisă, însă în Portugalia și țările est-europene, printre care și România, vânzarea drepturilor federative este înfloritoare. O incursiune prin actele contabile ale dublei campioane europene FC Porto arată că 20 de jucători din lot erau deținuți, în iulie 2013, în procente care variau între 40 și 100 la sută, de terți. Una dintre explicațiile găsite de KPMG este că suma care a revenit Portugaliei din „market-pool” din Liga Campionilor (suma decisă de audiențele TV locale ale competiției) a ajuns la 7,028 milioane de euro, în comparație cu 58,9 milioane de euro în Franța, 72,6 milioane în Anglia și 81,1 milioane în Italia.
Cluburile portugheze caută o modalitate de finanțare rapidă, iar, potrivit KPMG, „diferite fonduri de investiții anonime, offshore, oferă prompt soluția, bani cash în schimbul unui procent din viitoarea vânzare a jucătorilor”. Metoda a fost practicată în România de nimeni altul decât actualul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, care, în 2004, înainte să se retragă din calitatea de acționar la FC Național, a decis vânzarea la Poli Timișoara a unui întreg lot de jucători, printre care Gabriel Caramarin, Jonathan McKain, Gigel Coman și Gabriel Cânu. Potrivit procurorilor DNA, suma de 2,4 milioane de dolari obținută din transferul jucătorilor nu a ajuns în contul lui FC Național, ci a mers în contul asociației Pro Național, controlată de Iorgulescu. Ulterior, 1,4 milioane de dolari din acea sumă au plecat în contul unei anume firme Baroque Trading Ltd, un off-shore din Cipru.
Un alt club din Portugalia care și-a vândut procente din jucători către o terță parte este Sporting Lisabona. Cotidianul britanic „The Guardian” a publicat săptămâna trecută o anchetă în care arată modul prin care același Roman Abramovici, aparent un amator de drepturi economice, și impresarul Jorge Mendes au preluat procente din 9 foști sau actuali fotbaliști de la Sporting, printre care și Cristian Ponde, un atacant de 19 ani, născut în România, la Făurești. Fiul unui muncitor român plecat în Portugalia, în 2003, cu un contract în construcții, Ponde a ajuns la copiii lui Olhanense, la 10 ani a fost cumpărat de Sporting, iar acum este considerat unul dintre marile talente ale clubului.
Documentele mai multor companii din Marea Britanie, Jersey (o insulă cu fiscalitate relaxată din Canalul Mânecii) și Irlanda (unde impozitul pe profit este de 12,5%) indică asocierea între Chelsea, impresarul lui Jose Mourinho, Jorge Mendes, și compania americană Creative Arts Agency (CAA reprezintă mai mulți actori de la Hollywood și trupe rock) într-o rețea de firme, cu scopul de a cumpăra drepturi economice ale jucătorilor de fotbal, practică interzisă în Premier League. Rețeaua este stufoasă și, potrivit informațiilor obținute de The Guardian, a fost creată de Peter Kenyon (fostul CEO de la Manchester United și Chelsea și omul care a insistat ca Mutu să fie concediat în 2004), în 2010, imediat după plecarea de pe Stamford Bridge. În trecut, Kenyon a negociat cu Mendes transferurile la Manchester United ale lui Ronaldo, Nani și Anderson, apoi la Chelsea venirile lui Deco, Ricardo Carvalho și Paulo Ferreira.
Compania care administrează clubul londonez, Chelsea FC PLC, deține printr-una din firmele sale, Briskspring Ltd, o asociere în Burnaby Investments LP („companie de investiții” înregistrată în Jersey, cum figurează în contabilitatea lui Chelsea), care până în noiembrie 2012 s-a numit Quality Sports III Investments LP. Asociatul lui Chelsea în această companie este Burnaby GP Limited din Jersey, o companie deținută în părți egale, cu câte 100 de acțiuni, de CAA și Gestifute International, firma impresarului Jorge Mendes, înregistrată în Irlanda.
INFO: Jorge Mendes
Născut în 1966, Jorge Mendes a fost un fotbalist mediocru care a intrat în afaceri cu un centru de închiriere de casete video. Impresar din 1996, portughezul a dat lovitura atunci când a reușit să obțină semnătura lui Cristiano Ronaldo, un tânăr de la Sporting pe care antrenorul său de atunci, Ladislau Bölöni, îl recomandase impresarilor Ioan și Victor Becali. „Cristiano Ronaldo mi-a spus că vrea un Porsche, iar Quaresma a spus că vrea 130.000 de euro. Eu nu le-am dat niciun răspuns. Peste două zile, mă duc la cantonamentul lui Sporting și vine impresarul lor actual, Jorge Mendes și îmi spune: «Vezi că a venit Quaresma cu un Porsche la antrenament!». Atunci mi-am dat seama. Mendes a fost mai inspirat decât mine, el a trebuit să se împrumute de banii ăia ca să semneze cu jucătorii, în timp ce eu îi aveam în cont”, a povestit peste ani Ioan Becali. Acum, Mendes este considerat un „superagent” și îi reprezintă pe Jose Mourinho, Cristiano Ronaldo, Radamel Falcao, De Gea, dar și pe Cristian Ponde.
Datele de înregistrare de la Burnaby Investments LP sugerează o legătură cu Burnaby Investments Ireland Ltd, fostă Quality Football Ireland III Ltd până în noiembrie 2012, o companie condusă de doi contabili din Dublin care au refuzat să comenteze despre implicarea clubului Chelsea. În contabilitatea lui Burnaby Investments Ireland Ltd apar achiziționarea unor „drepturi economice”, însă numele jucătorilor și cluburile la care sunt înregistrați nu figurează în acte. Totuși, în bilanțul anual publicat în iunie 2013, clubul Sporting Lisabona a declarat că a vândut drepturi economice pentru 9 jucători către companiile Burnaby Investments Ireland Ltd, Quality Football Ireland Ltd (deținută în proporție de 70 la sută de americanii de la CAA) și Quality Football Fund Ireland Limited (nu mai apare în 2014 sub acest nume).
Unul dintre jucători este olandezul Ricky van Wolfswinkel, transferat la Norwich în vara lui 2013. Sporting vânduse 50% din drepturile sale către rețeaua firmelor controlate de Abramovici, Mendes și CAA pentru 2,5 milioane de euro, dar, în momentul transferului în Premier League, ligă în care terța parte este interzisă, Norwich a fost obligată să cumpere toate drepturile pentru 8,5 milioane.Ceilalți jucători de la Sporting deținuți de rețea erau Carlos Chaby, Cristian Ponde, Diego Rubio, Elias Trindade, Fabián Rinaudo, João Mário, Stjin Schaars și Tobias Figueiredo, însă patru dintre ei au plecat între timp la alte cluburi. Impresariat de Jorge Mendes, Cristian Ponde joacă la Sporting B și a semnat anul trecut un nou contract, până în 2019, cu o clauză de reziliere gigantică, 45 de milioane de euro. Contactați de ziariștii de la The Guardian, Jorge Mendes și reprezentații lui Chelsea și ai firmelor implicate în „afacerea Sporting” au refuzat orice comentariu. Întrebați despre implicarea lui Chelsea în deținere de drepturi de către terți, oficialii Premier League au evitat și ei să răspundă.
INFO: Cum l-a ratat Boloni pe Pepe
Ladislau Bölöni a fost antrenor la Sporting între 2001 și 2003. Contactat de ProSport, a declarat: „Știu despre practica vânzării drepturilor economice.
În criză de lichidități, cluburile apelează la investitori din exterior, dar la ce consecințe se expun? În primul rând, în momentul în care acceptă să injecteze capital într-un club, investitorii nu obțin doar drepturi din viitoare transferuri, ci impun și o dobândă care se învârte la nivelul a 8-10 procente. Mai există și clauze privind suma minimă și perioada de timp în care jucătorul deținut de o terță parte poate fi vândut. Practic, investitorii au profitul amenințat de foarte puține riscuri. Dacă jucătorul cumpărat nu se vinde în termenul prevăzut în contract, terța parte are introdusă o „clauză de înlocuire” prin care convertește banii în procente dintr-un alt fotbalist de la club, mai tentant pe piața transferurilor. Cel mai mare risc este intrarea clubului în procedură de insolvență.
INFO: Cazul Ganea
Fotbalul românesc are propriile povești legate de deținerea drepturilor economice de către terți. Majoritatea finanțatorilor din Liga 1 apelează la această practică. Un caz celebru este cedarea drepturilor lui Ionel Ganea către firma off-shore olandeză Phoenix BV, pentru care Gloria Bistrița, reprezentată de Jean Pădureanu, a primit 600.000 de dolari. Imediat, Ganea a fost vândut de olandezi la Stuttgart pentru 2,6 milioane de dolari. Cazul este inclus în Dosarul Transferurilor. Jean Pădureanu a declarat că nu cunoștea firma care i-a fost recomandată de agentul Ioan Becali.
Potrivit raportului făcut de KPMG, lipsa de cash a cluburilor deschide calea Mafiei în fotbalul mondial. Potrivit unui studiu făcut în Italia, Mafia deține peste 65 de miliarde de euro în lichidități, bani care pot fi investiți în drepturile economice ale jucătorilor de fotbal. Scopul nu este câștigul financiar de pe urma revânzării, ci „spălarea de bani și puterea”, susțin experții companiei americane de consultanță. Ce nu aduc cei de la KPMG în discuție este posibilitatea ca Mafia să profite de pe urma portițelor deschise prin cumpărarea de jucători pentru a influența rezultatele unor partide. Fotbalul italian a trecut în ultimii ani prin trei anchete legate de mafia pariurilor, în urma cărora zeci de fotbaliști și oficiali au fost reținuți, anchetați și apoi suspendați.