ROMENA
La AS Roma, sezonul viitor va aduce un veritabil asalt al „lupilor tineri” formați la Școala de fotbal a lui Gică Popescu.
Mijlocașul Adrian Stoian (18 ani) a și debutat, e drept, simbolic, pentru un minut, în Serie A, cu prilejul unui 1-4 pe „Olimpico” în fața lui Juventus, iar colegul său din apărare, Sebastian Mladen (17 ani), s-a aflat pe banca de rezerve. Dacă totul ar fi mers bine și echipa lui Spalletti s-ar fi văzut deja, în ultima rundă, duminică, intrată măcar în Europa League, antrenorul roman Spalletti intenționa să titularizeze cinci sau șase talente de la Primavera, la partida cu Torino, printre care și pe cei doi români mai sus amintiți.
Oricum, Spalletti și directorul sportiv Bruno Conti l-au asigurat pe Gică Popescu, prezent la Roma pentru finala Ligii Campionilor, despre intenția sa de a-i lua definitiv la echipa mare, din sezonul următor, pe Stoian, Mladen, alături de portarul Alexandru Pena (19 ani). Singurul care deocamdată ar rămâne la Primavera ar fi mezinul Bogdan Gavrilă (17 ani), un jucător ofensiv de mare viteză și tehnicitate. Bineînțeles, toate acestea pot deveni realitate cu o singură condiție, ca Luciano Spalletti să continue la Roma, dar soarta sa va fi decisă în următoarele zile la întâlnirea cu președintele clubului, Rossella Sensi.
Â