Ronaldinho a mințit
După ce duminică a lipsit în egalul Barcelonei cu Almeria, 2-2, și luni a rezistat la antrenamentul echipei catalane doar șase minute, Ronaldinho le-a provocat griji oficialilor de pe „Camp Nou”, care l-au trimis imediat la un test medical.
Accidentarea la piciorul drept de care s-a tot plâns starul brazilian s-a dovedit a fi inexistentă, doctorii de la clubul din Primera Division scriind negru pe alb acest lucru într-un document public. „Jucătorului i s-a făcut o scanare, care nu a arătat nicio leziune a mușchiului sau a tendonului”, au scris medicii grupării catalane, aceștia precizând apoi însă că Ronaldinho va fi tratat pentru „remedierea inconvenientelor pe care le simte”.
Â
Presa iberică a scris că, de fapt, problemele lui Ronaldinho au o „origine” de natură psihică, jucătorul exagerând și anterior amploarea durerilor pe care le-a simțit la celălalt picior, stângul. O altă explicație pentru „accidentarea” brazilianului a fost și cea legată de „solicitarea” starului la o petrecere organizată săptămâna trecută de coechipierul Messi.
Antrenorul Frank Rijkaard dă deja semne că își pierde răbdarea în ceea ce-l privește pe Ronaldinho, însă oficialii catalani continuă să-l apere public pe brazilian.
Joan Laporta, președinte FC Barcelona: Nu am nicio informație în legătură cu acest caz. O să vorbesc cu Rijkaard și cu Begiristain. Personal, nu cred că Ronaldinho a mințit