Barcelona putea să aibă o cu totul altă istorie dacă brazilianul Ronaldinho ar fi pus semnătura pe contractul oferit de Manchester United. Până să ajungă pe Nou Camp, fostul decar catalan a avut posibilitatea de a ajunge pe Old Trafford. „Am greșit încercând să îl aducem pe Ronaldinho la Manchester în acea perioadă din an, când vremea era ploioasă. Dacă alegeam o altă zi, cu un soare splendid, am fi avut în echipă unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile„, a spus fostul jucător al lui United din perioada 1999-2006, Quinton Fortune, potrivit itasportpress.it.
Un alt transfer important a fost ratat, de data aceasta este vorba de mutarea lui Dabid Beckham de la United la Barcelona. Potrivit unui interviu oferit publicației iberice, Marca, fostul președinte al grupării blaugrana, Joan Laporta a povestit: „Aveam 3 ținte: Beckham era preferatul nostru, apoi Ronaldinho și după Thierry Henry. Cu Manchester United deja ne pusesem de acord, ne-am întâlnit pe aeroportul Heathrow și am semnat un precontract în care promitea că Beckham va fi al Barcelonei în momentul în care eu eram numit președintele catalanilor. După cum au mers lucrurile, am concluzionat că cei din conducerea lui United voiau să mă folosească… l-am văzut pe Beckham la Nisa și i-am spus că suntem foarte interesați de el și că vrem să îl luăm. Atunci, el mi-a spus că s-a gândit și la varianta aceasta, însă era deja promis la Real Madrid. A fost o mișcare nedreaptă și apoi am făcut tot posibilul să îl avem pe Ronaldinho„.
Ronaldinho a ajuns în 2003 pe Nou Camp, unde a evoluat timp de 5 sezoane și a câștigat două titluri de campion, un trofeu Champions League și un Balon de Aur. De cealaltă parte, David Beckham, ajuns tot în 2003, la Real Madrid a bifat un singur trofeu cu „galacticii”, în 2007, a câștigat titlul în Primera Division.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER