Ronaldo, de „AUR” în 2013! Cifrele portughezului: De ce a meritat trofeul suprem al fotbalului

Ronaldo merită să câștige pentru că în 2013 a fost cel mai bun. Premiul este pentru cel mai bun, nu pentru cel mai bun al celei mai bune echipe„, a fost declarația lui Gary Lineker. Fostul fotbalist englez știe exact ce înseamnă trofeul, știe cine îl merită și de ce îl merită. Foarte mulți contestatari ai portughezului au argumentul că nu a câștigat niciun trofeu cu echipe de club în 2013, în comparație cu Ribery, care a cucerit 5 (campionatul Germaniei, Cupa Germaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor), și cu Messi care a câștigat două (Campionatul Spaniei și Supercupa Spaniei). Totuși, pentru faptul că Ronaldo nu a câștigat nicio cupă în 2013 a fost deja „pedepsit”, având în vedere că nu are acele trofee în palmares. Balonul de Aur este un trofeu individual, care din 2010 a decis să nu mai țină cont foarte mult de performanțele cluburilor, ci mai mult de cele ale jucătorilor.

Lipsa trofeelor din CV-ul lui Ronaldo în 2013 este compensată de alte lucruri. În primul rând, portughezul s-a dovedit a fi decisiv în campania de calificare a echipei sale naționale la Campionatul Mondial. Atacantul a reușit să înscrie toate cele cinci goluri în poarta Suediei, într-o înfruntare directă cu Ibrahimovic. 

Pe lângă reușitele de la echipa națională, Ronaldo a avut un absolut senzațional la echipa de club. Nu a reușit să câștige La Liga, dar a stabilit niște recorduri. În anul 2013 a înscris de 15 ori în Liga campionilor, iar în prima jumătate a campionatului a înscris de 20 de ori, în 18 meciuri.

Cifrele lui Ronaldo în 2013

4542 minute

56 meciuri

40 de victorii

69 goluri

15 assisturi

97 centrări

252 driblinguri

160 șuturi la poartă

54,1% precizia șuturilor pe poartă

79,2% precizia paselor reușite

Publicat: 13 01. 2014, 21:11
Actualizat: 13 01. 2014, 22:15