Ronaldo, debut galactic
Cristiano Ronaldo (foto, în alb) a fost titular aseară în primul meci al noii echipe „galactice” a lui Florentino Perez, Shamrock Rovers – Real Madrid 0-1.
Deși nu a marcat, portughezului i-a fost suficientă prima repriză pentru a demonstra că merită enorma sumă de 94 de milioane de euro care a fost plătită pentru el. Pellegrini a început meciul cu un sistem ultraofensiv, 4-3-3, în față jucând Cristiano Ronaldo, Raul și Higuain. Portughezul a evoluat ca extremă dreapta, însă în anumite momente a preluat postul de vârf împins, făcând schimb cu Raul. Cei doi au colaborat foarte bine, deși mulți preziceau că cele două staruri nu se vor înțelege pe teren. Ronaldo, schimbat la pauză, i-a încântat pe cei 11.000 de spectatori aflați pe stadion, număr record pentru fotbalul irlandez, „floricelele” fiind la ordinea zilei.
Benzema da, Kaka ba
Karim Benzema a fost introdus de Pellegrini la pauză, când tehnicianul a făcut nouă schimbări. Dacă francezul a debutat perfect, marcând golul victoriei, Kaka, o altă achiziție de marcă din acest mercato, nu a fost în Irlanda. Brazilianul are o vacanță prelungită după ce a participat cu Brazilia la Cupa Confederațiilor.