Ronaldo i-a lăsat mască pe ziariști, după meciul contra lui Gabi Torje!** Toți s-au uitat cruciș după declarația asta

Cristiano Ronaldo a surprins pe toată lumea după victoria lejeră obținută cu Granda lui Gabi Torje. Dacă jurnaliștii se așteptau ca portughezul să afișeze o mină de om relaxat, după cele două goluri marcate, Ronaldo a surprins.

„Oamenii știu de ce n-am sărbătorit golurile. Nu o fac atunci când sunt supărat. De ce sunt supărat? Dintr-un motiv profesional”, a fost declarația dată de Ronaldo la finalul meciului cu Granda, încheiat cu victoria Realului cu 3-0.

Presa din Spania n-a stat prea mult pe gânduri și a descoperit motivul. Lainformacion.com scrie că Ronaldo este foarte supărat că UEFA nu l-a declarat cel mai bun jucător din Europa, trofeu care a mers în tabăra rivală, la Iniesta.

Ronaldo a dat-o însă la întors: „Nu mă simt bine pentru că mă dor picioarele. Să vedem dacă mă recuperez în următoarele zile.” Totuși, a lăsat-o în coadă de pește: „Oamenii din cadrul clubului știu de ce sunt supărat. Nu vreau să spun mai multe”

Publicat: 03 09. 2012, 00:16
Actualizat: 03 09. 2012, 00:37