Atacantul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, va lansa, joi, o carte autobiografică, intitulată Momentos (Momente), în care dezvăluie că iubește să joace tenis de masă, că își adoră mama și că îi place să-i facă fericiți pe cei din jurul său, informează cotidianul Marca.
Cotidianul Marca publică, în premieră, câteva pasaje din această autobiografie, care are 200 de pagini și este prefațată de președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez.
Potrivit sursei citate, fotbalistul portughez își dezvăluie latura sa umană, povestind care erau visele sale din copilărie, viața alături de familie, pasiunile sale, primii pași în lumea fotbalului, consacrarea ca vedetă.
„Simt această nevoie de a-i face fericiți pe ceilalți, fie semnând autografe, fie oferind poze sau fiind amabil„, scrie Ronaldo în cartea sa.
El dezvăluie, de asemenea, care sunt trucurile pe care le folosește atunci când dă autografe: „Atunci când am timp, nu refuz niciodată să dau autografe (…) deși am un truc. Dacă sunt înconjurat de mulți oameni, utilizez inițialele mele, dacă numărul celor care îmi cer autograf este mai mic, folosesc semnătura mea obișnuită„.
Marca notează că unul dintre secretele păstrate cel mai bine de către Ronaldo este că a fost la un pas de a renunța la fotbal pentru tenisul de masă, care a rămas unul dintre sporturile sale favorite. „După fotbal, tenisul de masă este sportul meu favorit. Îmi place foarte mult să văd meciuri la nivel profesionist și îmi place să joc. Am început să fiu fascinat de tenis de masă când eram mic, deoarece este un sport popular în Madeira, unde există multe cluburi. Am jucat când eram mic în cartier, dar și mai târziu la școală. Când am plecat la școala grupării Sporting Lisabona, am continuat să joc tenis de masă. Erau multe mese de tenis în spațiul destinat nouă și jucam mult în compania colegilor. Într-o zi, un antrenor al echipei de tenis de masă a clubului mi-a spus: «Te-am văzut jucând și cred că poți deveni un bun jucător de tenis de masă. Vrei să intri în echipă?». «Nu, nu mulțumesc, eu vreau să fiu fotbalist», i-am răspuns fără să mă gândesc prea mult. «Pentru mine tenisul de masă este o distracție, o pasiune, nu sportul în care vreau să devin un profesionist», i-am mai spus„, povestește internaționalul portughez în cartea sa.
Mama sa, în spatele succeselor
Atacantul mărturisește, de asemenea, că își adoră mama, Dolores Aveiro. „Îi sunt recunoscător pentru tot ceea ce m-a învățat, pentru preocuparea ei constantă de a mă proteja, pentru sprijinul pe care mi l-a acordat întotdeauna … Niciodată nu m-a abandonat„, spune Cristiano Ronaldo.
Jucătorul scrie că mama sa îi este „prietenă” și că îi cere acesteia sfatul în orice problemă. „Eu o ascult, pentru că apreciez că este persoana potrivită pentru a-mi oferi un sfat și care îmi poate spune ce pot și ce nu pot să fac în viață. Cea mai mare dorință a mea este ca ea să fie sănătoasă și fericită. Pentru că îmi ador mama„, mai scrie atacantul formației Real Madrid.
Cartea a fost realizată în colaborare cu Manuela Brandao, cu care Cristiano Ronaldo a mai colaborat în 2007, când a publicat o mini-autobiografie, în limba engleză, intitulată „Moments, The Way I Feel”.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER