Atletico Madrid, Real Madrid și Barcelona s-au împiedicat în ultima etapă din La Liga, iar finalul de sezon este unul în care se poate întâmpla orice
După ce Getafe a egalat în minutul 94 pe Camp Nou, presa străină s-a grăbit să titreze că Barcelona a ieșit din lupta pentru titlu. Duminică seară, în minutul 90 al meciului Real Madrid – Valencia, echipa catalană era favorita principală în campionat. Acesta este campionatul Spaniei, care spre deosebire de anii trecuți, a devenit o luptă în trei, care se va da până în ultima etapă.
Dacă cineva ar fi pariat că Barcelona, Atletico Madrid și Real Madrid se vor împiedica împotriva lui Getafe, Levante și Valencia, s-ar fi îmbogățit. Presiunea uriașă au simțit-o toate trei, iar evoluțiile lor au fost dezamăgitoare. Catalanii au fost egalați (2-2) la ultima fază a jocului în urma unei lovituri de cap a lui Latifa, trupa lui Simeone a pierdut fără drept de apel (0-2), contra lui Levante, în timp ce Real Madrid a egalat în ultimul minut printr-o reușită de senzație a lui Ronaldo.
Cum ia Atletico Madrid campionatul
Cum ia Barcelona campionatul
Cum ia Real Madrid campionatul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER