Ronaldo primește „decisiva” de la cine se aștepta mai puțin!** Ce îi influențează cariera: „Face asta tot timpul!”
Cristiano Ronaldo ocupă un loc important din cartea My Decade in the Premier League, autobiografia a lui Wayne Rooney, ce urmează a fi lansată pe 13 septembrie. Portughezii de la A Bola au publicat pasaje din volum în care Rooney descrie relația pe care a avut-o cu Ronaldo în perioada în care cei doi au fost coechipieri la Manchester United. Conform spuselor lui Rooney, CR7 este un narcisist incurabil care se privea tot timpul în oglindă, obiect ce nu îi lipsea din vestiar.
„Nu era nicio oglindă din vestiar în care să nu se admire. Nu putea trece pe lângă un astfel de obiect fără a se admira. Chiar și pe tunelul de acces spre Old Trafford făcea același lucru minute în șir. Iubește hainele, cred că a cheltuit o avere pe garderoba sa”, ar fi descrierea pe care Rooney o face lui CR7.
Atacantul lui United amintește însă și de calitățile fotbalistice ale lui Ronaldo: „Spunea mereu că vrea să fie cel mai bun din lume, e disperat să-și atingă obiectivul”.
2004-2009 este perioada în care CR7 și Rooney au fost coechipieri la Man UTD