Cristiano Ronaldo a început fotbalul la CF Andorinha, o grupare de pe insula Madeira, fiind transferat la zece ani de Nacional Madeira.
La câteva luni distanță, a participat la un trial organizat de Sporting Lisabona, fiind imediat cumpărat de „lei” pentru o sumă rămasă confidențială. Au urmat cinci ani în care micuțul Ronaldo a făcut furori la toate categoriile de vârstă ale clubului din Lisabona. De aici și până la a fi remarcat nu a mai fost decât un pas. La numai 16 ani a fost cooptat la echipa de seniori de antrenorul român Laszlo Bölöni (foto, în stânga), care se afla în acea perioadă la cârma „leilor”. Francezul Gerard Houllier a vrut să-l transfere la Liverpool, însă până la urmă a ajuns pe „Old Trafford”, după ce l-a încântat pe Sir Alex Ferguson într-un amical de prezentare al lui Sporting disputat cu Manchester United și câștigat de lusitani cu 3-1. Insistența lui Ferguson i-a determinat pe cei de la United să scoată din buzunar 17,75 milioane de euro pentru achiziționarea lui Cristiano Ronaldo, devenit repede starul de pe „Old Trafford”. Într-un interviu acordat ProSport, Laszlo Bölöni anticipa succesul fostului său elev: „Sunt sigur că, dacă va fi la fel de muncitor și de serios, Cristiano Ronaldo nu are cum să nu fie el următorul câștigător al «Balonului de Aur»“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER