Ronaldo sau de la Neanderthal la Homo Sapiens

Suma astronomică plătită de Florentino Perez lui Manchester pentru a-l aduce pe Ronaldo pe Santiago Bernabeu a deschis o serie de polemici care au inflamat spiritele în Spania și nu numai. Sunt voci care-i cer bossului Realului să spună de unde are cei 300 de milioane de euro, cum îi va amortiza și dacă aceștia nu sunt cumva numai pe hârtie. De altfel, însuși președintele UEFA, Michel Platini, s-a declarat șocat de sumele pe care le aruncă madrilenii pe piață, în timp ce mai mulți politicieni catalani au cerut fiscului să ancheteze afacerile lui Perez și ale clicii sale.

Și când te gandești că acum 22 de ani, atunci când Marco van Basten a semnat cu Milan și a anunțat că va primi un milion de dolari pe an salariu însuși Sfântul Părinte s-a declarat oripilat de suma respectivă. "Iisus a redat văzul orbilor fără să pretindă bani, alții au inventat insulina sau fac transplanturi de organe și mor în mizerie, iar un fotbalist poate să câștige atâția bani pentru că șutează într-un balon?"

Ce faci cu acești bani

Lucrurile sunt clare. Potrivit cotidianului catalan La Vanguardia, cu acei bani poți cumpăra 900 de apartamente în Barcelona, practic un cartier întreg, îți poți deschide o companie aeriană low-cost sau poți plăti salariile a 11.000 de salariați și funcționari ai unei fabrici care produce automobile de clasă medie.

"Totuși, cine stabilește cât costă acest portughez? Piața? Păi, e criză, prețurile ar trebui să fie jos, banii ar trebui să se cheltuiască cel puțin cu țârâita… În fine, hai să facem o comparație cu Mario Martinez Rubio. Cum, nu știți cine este acest tip? Este cel care a învins pe Barcelona chiar în acest sezon, golul marcat de el fiind singurul al partidei Numancia – Barcelona 1-0.

Deci, un fotbalist care învinge Barcelona este plătit cu 125.000 de euro anual, ceea ce înseamnă că ar strânge suma plătită pentru un jucător pe care băieții lui Guardiola l-au desființat la Roma peste exact 758 de ani. Și vorbim de un sportiv profesionist! Ne este jenă să vă spunem în cât timp ar pune deoparte banii un om obișnuit!"

Să vă spunem noi, atunci… Este vorba de câteva mii de ani. Probabil, exact diferența de la Omul din Neanderthal la Homo Sapiens sau de la comuna primitivă la capitalism!
 

Publicat: 12 06. 2009, 18:31
Actualizat: 13 06. 2009, 15:50