Ronaldo și Messi, devansați de un jucător surpriză în topul eficacității celor mai buni executanți de penalty-uri

A rămas mai puțin de o lună până la startul Cupei Mondiale din Brazilia, iar majoritatea echipelor participante își formează loturle cu care vor ataca trofeul. Selecționerii iau în calcul experiența jucătorilor și forma acestora, însă aceștia ar trebui să se gândească și la cei care vor fi desemnați să execute lovituri de pedeapsă.

Cei de la ESPN au realizat un top al jucătorilor care evoluează în cele mai puternice cinci campionate din Europa și care au executat cele mai multe lovituri de pedeapă după Cupă Mondială din 2010.

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi au executat un număr impresionant de penalty-uri. Portughezul și-a asumat responsabilitatea de la punctul cu var de 39 de ori, ratând de trei ori și având un procentaj de 92,3%, în timp ce argentinianul a executat 35 de penalty-uri, a ratat patru dintre acestea și are un procentaj de 88,6%.  

Surprinzător este faptul că Leighton Baines este singurul jucător din acest top care nu a ratat niciun penalty, având procentaj de 100%. Este adevărat și faptul că acesta a executat doar 11 lovituri de pedeapsă, toate fiind transformate în gol. Locul secund în acest top, în funcție de golurile marcate, este ocupat de Eden Hazard, care a ratat un singur penalty din cele 17 de care a beneficiat, având un procentaj de 94,1%.

Iată tabelul cu cei mai buni executanți de penalty-uri din cele mai puternice cinci campionate din Europa de după Cupa Mondială din 2010:

Sursa FOTO: ESPNFC.com

Publicat: 15 05. 2014, 13:53
Actualizat: 15 05. 2014, 13:54