Ronaldo, sincer: „Asta m-a făcut să fiu tensionat”. Discursul după primele goluri în tricoul lui Juventus
Cristiano Ronaldo (33 de ani) a spart gheața în tricoul lui Juventus Torino, duminică, împotriva celor de la Sassuolo (2-1), iar la finalul celor 90 de minute a admis că discuțiile privind plecarea de la Real Madrid l-au afectat în ultima perioadă.
Starul portughez a avut nevoie de patru meciuri și 50 de minute pentru a puncta pentru întâia dată în Serie A, dar spune că cele două reușite de duminică au venit logic. Pentru că, deși a fost afectat de situația creată odată cu plecarea de la Real Madrid, muncește eficient și e ajutat de colegi: „Sunt foarte fericit. Am început bine meciul. Sassuolo s-a apărat foarte bine, dar noi am evoluat bine și am meritat să câștigăm. Chiar am vrut să înscriu aceste două goluri și sunt fericit că am găsit plasa porții adverse. Acesta este fotbalul. Important e că echipa câștigă.
Am fost un pic tensionat după toate discuțiile legate de Real Madrid și pentru faptul că nu am înscris, dar colegii m-au ajutat foarte mult. Știam că am lucrat foarte bine în această perioadă și era doar o chestiune de timp. Mă adaptez la fotbalul italian. Champions League este competiția mea favorită, dar avem o grupă foarte dificilă. Trebuie să ne concentrăm pentru a fi cei mai buni„, a declarat Ronaldo.
Primul gol al portughezului a venit în minutul 50, din apropierea liniei porții, după o mare greșeală a adversarilor. Apoi, din pasa lui Emre Can, a înscris cu stângul, la colțul lung, iar pe final a ratat două ocazii foarte mari de gol.