Ronaldo: „Sunt cel mai bun!”

Aflat în insula Madeira, locul său de baștină, Cristiano Ronaldo nu se dezminte și declară că nu are rivali pe măsură.

După ce i s-a decernat "Gheata de aur", trofeu care răsplatește pe cel mai eficient atacant european, atacantul lui Manchester a spus că "Merit să fiu ales fotbalistul anului. Nimeni nu poate pretinde că a fost mai constant decât mine de-a lungul acestui sezon. Mai exact, am marcat 42 de goluri, dintre care 31 în Premier League și am fost ales cel mai bun jucător, respectiv cel mai valoros atacant.

Ce-i drept, nu sunt eu cel care decide cine merită trofeul, dar am încredere că voi fi răsplătit după cum merit", a încheiat fostul elev al lui Boloni la Sporting Lisabona. Trofeul FIFA de anul trecut a fost acordat brazilianului Kaka, iar selecția se face pe baza votului selecționerilor și căpitanilor echipei naționale. Premiul în cauză va fi înmânat câștigătorului în luna decembrie.

Publicat: 14 09. 2008, 13:49
Actualizat: 14 09. 2008, 14:21