Mai mulți coechipieri ai fotbalistului englez, Wayne Rooney, au declarat că este posibil ca atacantul să fi fost otrăvit în timpul turneului din Nigeria, anunță Sunday Mirror.
Manchester United a jucat, în Nigeria, un meci în compania echipei Portsmouth. Atacantul a început să se simtă rău după acea partidă și încă nu și-a revenit.
Potrivit presei din Anglia, managerul Alex Ferguson este "extrem de îngrijorat" și a cerut să se facă teste pentru a se descoperi ce are Rooney.
Jucătorii echipei Manchester United sunt suspicioși deoarece, deși toată echipa a mâncat aceleași alimente și a consumat aceleași băuturi, doar Rooney și Michael Carrick s-au simțit rău. Dintre cei doi, Carrick și-a revenit.
"Au existat multe speculații legate de starea lui Wayne. Este posibil să fi fost pur și simplu o farsă sau ceva mai sinistru, cum ar fi un complot pentru pariuri", a declarat o sursă din cadrul clubului englez.
Un fotbalist, citat sub protecția anonimatului, a recunoscut că motivul pentru care Rooney s-a simțit rău ar putea fi și faptul că internaționalul englez mănâncă și bea mai mult decât ceilalți.
La începutul acestei săptămâni, Alex Ferguson a anunțat că Wayne Rooney va fi indisponibil pentru începutul sezonului, după ce a contractat un virus în timpul turneului din Nigeria.
"Nu va putea fi recuperat până la începutul sezonului. Când am fost în Africa a luat un virus care l-a slăbit foarte tare. Nu s-a mai antrenat de când ne-am întors, în 26 iulie", a spus Ferguson.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER