Englezii insistă asupra plecării lui David Luiz de la Chelsea, deși brazilianul a declarat pentru O Globo că nu are nicio intenție să părăsească Londra. Barcelona l-a trecut pe fundaș în capul listei de achiziții și sunt gata să facă o ofertă concretă.
Conform celor de la Goal.com, catalanii vor să pună pe masă 30 de milioane de euro pentru a-și asigura transferul jucătorului, dar trupa blaugrana se lovește de intențiile celor de la Chelsea. Presa din Anglia notează că Abramovich ar agrea un schimb cu Manchester United între Rooney și David Luiz, plus o sumă de bani.
Barcelona are nevoie de un fundaș de valoare după plecarea lui Abidal, dar și în vederea asigurării defensivei în contextul apropierii finalului de carieră a lui Puyol.
„Am contract cu Chelsea până în 2017 și nu vreau să vorbesc despre vreo ofertă”, este ultima reacție a lui David Luiz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER