Rooney, la ultimele meciuri pentru United?** S-a certat cu Ferguson și va părăsi echipa
Se pare că Manchester United este gata să renunțe la unul dintre
cei mai prolifici atacanți pe care i-a avut clubul în istoria
recentă.
La mijloc este un conflict pe care Wayne Rooney l-a avut cu
managerul echipei, Sir. Alex Ferguson. Atacantul venit în 2004 de
la Everton, a mai avut o tentativă de a pleca de la United, la
începutul acestui sezon, dar până la urmă cele două părți s-au
înțeles și Wayne și-a prelungit contractul.
Aparent, discuțiile dintre atacant și antrenor s-au întețit după ce
Rooney a fost foarte nemulțumit de calitatea jocului echipei din
partida pierdută în fața lui Liverpoool, 1-3. Ferguson nu admite
asemenea critici și, conform News of the World, este dispus să
renunțe la serviciile elevului său, din vară, pentru o sumă ce se
vehiculează a fi un nou record în Premier League.
În tricoul lui Manchester United, Rooney a jucat 208 partide și a
marcat 98 de goluri. Pentru naționala Angliei, atacantul în vârstă
de 25 de ani a marcat de 25 de ori, în 69 de prezențe.