Rooney, nu! Suarez, nu! Higuain, nu! Arsenal se repliază după trei transferuri ratate: 45 de milioane de euro pentru Benzema

Cu mai puțin de două săptămâni până la încheierea perioadei de transferuri, Arsenal nu a adus decât un singur jucător în această vară, pe Yaya Sanogo (20 de ani), de la Auxerre, liber de contract.

Fanii „tunarilor” nu sunt deloc mulțumiți de strategia lui Wenger, știut fiind faptul că în banca londonezilor „zac” mai mult de 100 de milioane de euro, destinați exclusiv pentru aducerea de jucători pe Emirates.

După ce au ratat pe rând transferurile lui Wayne Rooney, Luis Suarez și Gonzalo Higuain, „tunarii” s-au orientat acum către Karim Benzema (25 de ani), de la Real Madrid. Conform celor de la Telegraph, Wenger este dispus să plătească 45 de milioane de euro pentru vârful francez. Aducerea internaționalului pe Emirates este însă destul de greu de realizat, cu atât mai mult cu cât Realul mai are doar doi atacanți de profesie pe bancă, Alvaro Morata (20 de ani) și Jese Rodriguez (20 de ani).

Rămâne de văzut însă ce strategie va adopta Arsene Wenger până pe 2 septembrie, fanii contestând îndelung „zgârcenia” tehnicianului francez. Chiar cei de la The Sun punctează acest lucru, după victoria „tunarilor” de la Istanbul, 3-0 cu Fenerbahce, din turul play-off-ului Ligii Campionilor. „Oh nu, mai am încă 25 de milioane de lire”, titrează The Sun, făcând referire la banii primiți de cluburile care ajung în faza grupelor.

Publicat: 22 08. 2013, 09:29
Actualizat: 22 08. 2013, 09:44