Rotariu i-a cucerit: „A demonstrat că merită cu siguranță sumă plătită lui Dinamo!” Cu cine este comparat: „E unul dintre cei mai talentați ai României!”

Dorin Rotariu nu a jucat în primele două etape ale noului sezon din Belgia, însă presa internațională îi acordă în continuare credit. Italienii îl laudă pe mijlocașul român pe care îl consideră unul dintre liderii noii generații, alături de Ianis Hagi.

„Capabil să joace pe banda dreaptă, stângă sau chiar în spatele atacantului,  Dorin Rotariu este în acest moment unul dintre cei mai talentați jucători ai României, alături de Hagi de la Fiorentina. Cu trei ani mai mare decât compatriotul său, jucătorul lui Club Brugge a demonstrat că merită cu siguranță sumă plătită de belgieni pentru a-l transfera de la Dinamo. ‘Aripă’, de preferat pe banda dreaptă, foarte rapid și tehnic, este capabil să pună în dificultate orice adversar grație calităților sale evidente”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.

În perioada de transferuri din iarnă, Club Brugge l-a achiziționat pe Rotariu de la Dinamo și i-a oferit un cotnract pe trei ani și jumătate. A jucat în 12 meciuri pentru belgieni și a marcat un gol într-o victorie cu Zulte Waregem.

2,2 milioane de euro au plătit belgienii pentru Rotariu

4 selecții are Rotariu la naționala de seniori a României

Publicat: 08 08. 2017, 10:50
Actualizat: 08 08. 2017, 10:51