Flagelul meciurilor trucate a luat amploare în ultimii ani fiind prezent în toate regiunile lumii. Rușii admit cu jumătate de gură că sunt afectați de această problemă și înăspresc legile actuale.
Însuși președintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus un proiect de lege în parlament care conține o serie de măsuri stricte în vederea eradicării acestui flagel.
Potrivit agenției de presă RIA Novosti, proiectul de lege conține un set de amendamente menit să upgradeze actuala Lege a Culturii Fizice și a Sportului din Rusia. Cea mai importantă reglementare este aceea că federațiile sportive care nu vor raporta poliției cazuri de meciuri aranjate sau sportivii prinși dopați vor fi pur și simplu dizolvate.
De asemenea, sportivilor activi le este strict interzis să parieze pe competițiile în care sunt implicați, iar casele de pariuri vor fi obligate să elibereze sumele câștigate doar pariorilor care prezintă acte de identitate și merg apoi să declare suma la Fisc. Casele de pariuri mai au obligativitatea de a raporta poliției toate sumele mari câștigate de persoane din afara țării.
Pentru a intra în vigoare acest proiect de lege trebuie să parcurgă trei pași, ultima semnătură aparținându-i chiar președintelui țării, Vladimir Putin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER