Rusia este pe cale să adopte același format pentru campionatul de fotbal ca marile ligi europene, după ce Uniunea Rusă de Fotbal a aprobat, luni, planurile de a trece la calendarul „toamnă-primăvară”, informează AFP.
„Azi am decis schimbarea formatului campionatului național de fotbal. Comitetul Executiv al Uniunii de Fotbal din Rusia a confirmat, cu majoritate de voturi, decizia de a schimba formatul primei ligi în modelul «toamnă-primăvar㻄, a spus președintele Uniunii de Fotbal din Rusia, Sergei Fursenko.
Oficialul rus a menționat că ediția următoare a primei ligi va fi una de tranziție, cu un campionat care se va încheia în primăvara anului 2012.
Prima Ligă din Rusia se desfășoară în acest moment din primăvară până în toamnă, contrar marilor ligi din Europa, Anglia, Spania, Italia, Germania sau Franța, care au folosit mereu modelul „toamnă-primăvară”.
Fursenko a motivat decizia prin faptul că astfel campioana Rusiei va fi decisă în același timp cu celelalte câștigătoare din Europa. „Schimbarea campionatului în «toamnă-primăvară» va permite primei ligi să desemneze campioana în același timp cu majoritatea țărilor din Europa”, a explicat el.
Sindicatul fotbaliștilor din Rusia și-a exprimat îngrijorarea privind anunțul Uniunii de Fotbal din Rusia, considerând că este unul „prematur”. „Suntem serios îngrijorați de graba cu care Uniunea de Fotbal din Rusia a luat decizia de schimbare a formatului campionatului. Este un simpton alarmant al Uniunii de a nu discuta aceste schimbări importante cu oamenii implicați profesional și cu publicul”, se anunță într-un comunicat al sindicatului fotbaliștilor.
Pe site-ul sindicatului s-a anunțat și un sondaj făcut printre fotbaliștii a nouă echipe din prima divizie. Astfel, au fost înregistrate 73 de voturi împotriva schimbării sistemului și 23 pentru schimbarea lui.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER