Middlesbrough, fosta adversară a Stelei din semifinalele Cupei UEFA, a obținut, joi, promovarea în prima ligă a campionatului englez, după ce a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Brighton, și revine în Premier League după șapte ani de absență.
Un punct le-a fost suficient elevilor antrenați de Aitor Karanka pentru a-și asigura locul doi în clasamentul din eșalonul secund britanic și, automat, promovarea în prima ligă. Christian Stuani a deschis scorul pentru Middlesbrough în minutul 19, iar Dale Stephens a adus egalarea în minutul 55, fiind eliminat patru minute mai târziu pentru un fault dur asupra uruguayanului Gaston Ramirez.
Middlesbrough evolua în liga secundă din Anglia de șapte sezoane. În 2009, la trei ani de la sezonul european care a marcat istoria clubului din North Yorkshire, atunci când elimina dramatic Steaua în semifinalele Cupei UEFA, echipa a retrogradat. Middlesbrough a terminat sezonul locul doi în clasamentul din Championship, cu 89 de puncte, după 46 de etape.
În 2006, Middlesbrough, antrenată pe atunci de Steve McClaren, a eliminat-o pe Steaua din semifinalele Cupei UEFA. Steliștii s-au impus, scor 1-0, pe teren propriu, în manșa tur a semifinalei, dar în Anglia, pe Riverside Stadium, roș-albaștri au condus, scor 2-0, dar avantajul nu a fost suficient. Englezii au revenit, iar meciul s-a terminat 4-2.
Middlesbrough este a doua echipă care promovează în Premier League, după Burnley.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER