S-a aflat cât de gravă este accidentarea lui Harry Kane! Mașinăria de goluri nu este în pericol de a rata Campionatul Mondial din Rusia

Accidentarea lui Harry Kane din meciul cu Bournemouth le-a dat emoții tuturor englezilor, pentru că inițial s-a crezut că unul dintre cei mai profilici jucători din Premier League ar putea rata Campionatul Mondial din Rusia. Reprezentanții clubului londonez au afirmat în cursul zilei de miercuri că atacantul va absenta numai în următoarea lună, conform The Sun.

„E așteptat să revină la antrenamentele echipei peste o lună. Asta înseamnă că va rata meciurile amicale cu Olanda și Italia, dar va reveni pe gazon înainte de finalul sezonului”, anunță oficialii Spurs.

Atacantul care împarte primul loc în topul marcatorilor cu egipteanul Mohamed Salah (Liverpool), ambii având 24 de goluri după 30 de etape, s-a accidentat duminică, în deplasarea cu Bournemouth. Tottenham s-a impus cu 4-1, dar vedeta lui Pochettino a părăsit terenul în minutul 34, la scorul de 1-0 pentru gazde. Kane s-a accidentat la glezna piciorului drept. în urma unei ciocniri cu portarul advers, Asmir Begovic. Oaspeții au reușit să întoarcă scorul după ieșirea golgheterului.

Cel mai probabil, Harry Kane va reveni pe gazon pe 14 aprilie, la meciul cu liderul Manchester City din campionat. Dacă nu vor apărea complicații, Kane va fi apt 100% pentru Campionatul Mondial. Turneul final găzduit de Rusia începe pe 14 iunie, iar Anglia a fost repartizată în Grupa G, alături de Belgia, Panama (al cărei portar de bază este Jaime Penedo, singurul jucător din Liga 1 prezent la CM 2018) și Tunisia.

Publicat: 14 03. 2018, 17:19
Actualizat: 14 03. 2018, 17:20