Antrenorul Stelei se bucură de o imagine bună, cel puțin în zona arabă. Reghecampf este una dintre variante pentru banca lui Al Nasr – liderul din Arabia Saudită – susțin cei de la publicația wadymasr.com. Daniel Carreno, actualul antrenor al lui Al Nasr, și-a anunțat plecarea, deși este idolul tribunelor datorită rezultatelor pe care le-a obținut.
Oficialii clubului au căutat un înlocuitor pe măsură, iar pe lista scurtă au rămas trei antrenori. Conform wadymasr.com, prima opțiune este Herve Renard, în prezent antrenor la Sochaux. În cazul în care acesta nu va fi convins, a doua variantă este Laurențiu Reghecampf. Ultima opțiune este și cea mai scumpă, Marcelo Bielsa, fost antrenor, printre altele, la Athletic Bilbao și Espanyol și fost selecționer al naționalelor Chile și Argentina.
După 26 de etape, Al Nasr este lider în Arabia Saudită, cu 65 de puncte, cu două mai multe decât ocupanta locului secund, Al Hilal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER