S-a crezut medic, dar a ieșit urât pentru colegul său. VIDEO: Doi colegi ai lui Maxim, autorii celui mai dureros moment al weekend-ului în Germania
Stuttgart nu și-a îmbunătățit situația din Bundesliga nici după meciul disputat vineri pe terenul contracandidatei la evitarea retrogradării, Hannover. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0, în ciuda eforturilor disperate depuse de fotbaliștii ambelor echipe. Din bătălie, cel mai „șifonat” a ieșit austriacul Martin Harnik, care a părăsit terenul cu umărul luxat.
Camerele TV au surprins însă un moment mai puțin întâlnit pe un stadion de fotbal. Până ca Harnik să primească ajutorul staff-ului medical, acesta a fost luat în primire de coechipierul Christian Gentner. Mijlocașul a încercat să îi repună la loc umărul dislocat, dar nu a reușit altceva decât să îi smulgă o grimasă de durere colegului său. În cele din urmă, Harnik a fost schimbat și preluat de medicii echipei, care i-au oferit o asistență specializată.
Vezi aici filmul cu „intervenția” lui Gentner la Harnik!